20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEliberati de judecatori

Eliberati de judecatori

Instanta a procedat in acelasi mod ca in dosarul lui Gigioc si Enriko: a pus in libertate intâi pe unul dintre inculpati, apoi i-a eliberat pe ceilalti 12 pe motiv de „egalitate de tratament“.


Dosarul „Gazolina“, instrumentat de procurorii si politistii din Filiasi, a luat o turnura ciudata. Din cei 13 inculpati, retinuti de procurori si propusi judecatorilor pentru arestare, ba chiar si arestati preventiv, nici unul nu se mai afla in spatele gratiilor. Aceasta in conditiile in care printre ei se afla recidivisti sau indivizi la care s-au gasit tone de gazolina furata. Unul sau chiar mai multi deodata, inculpatii au fost eliberati de judecatori, parca pentru a le face ciuda procurorilor si politistilor care ancheteaza cel mai consistent dosar de acest gen din judetele Olteniei.


O afacere de amploare


Dupa ce au instrumentat complicatul dosar al padurii furate din curtea celei mai bine pazite unitati militare din Dolj, este vorba despre depozitul de armament si munitie din Filiasi, procurorii si politistii din acest oras si-au indreptat atentia, din toamna anului trecut, catre traficul de gazolina. Era de asteptat, intrucât Filiasiul, aflat aproape de limita judetelor Dolj, Gorj si Mehedinti, devenise o placa turnanta a afacerilor cu gazolina din Oltenia. Ancheta a inceput „de la coada“, adica de la cei care vindeau gazolina catre cei interesati.


Primii inculpati au fost incatusati in noiembrie 2005. Nicolae Spinu, de 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea, tatal acestuia, Vasile Spinu, de 50 de ani, din Balcesti, judetul Vâlcea, Nicolae Colta, de 32 de ani, si fratele acestuia, Aurel Colta, de 36 de ani, ambii din localitatea Arginesti, judetul Mehedinti, au fost retinuti de procurori si arestati de judecatori, pentru ca s-ar fi ocupat mai bine de un an si jumatate cu comercializarea gazolinei sustrase de altii din parcurile petroliere de pe raza judetelor Gorj si Vâlcea.


Dosarul se ingroasa


Au urmat persoane cu pozitii mai importante, care au primit mandate de arestare la propunerea procurorilor filieseni. Marin Cretescu Muscalu, de 49 de ani, din Carpinis, judetul Timis, patronul hanului de la Arginesti, era acuzat de oamenii legii ca a transportat mari cantitati de gazolina furata. Gazolina era de cele mai multe ori vânduta ca benzina – sustin anchetatorii – la benzinaria lui Traian Cojocariu, de 49 de ani, din Teregova, judetul Caras-Severin. Cei doi erau cercetati pentru savârsirea infractiunilor de tainuire, inselaciune cu privire la calitatea marfurilor si asociere pentru savârsirea de infractiuni.


Luna trecuta, numarul inculpatilor in stufosul dosar „Gazolina“ ajunsese la 13. Printre ultimii inculpati arestati, in baza unor mandate emise de Judecatoria Filiasi, au fost doljeanul Florin Cojocaru, zis Usturoi, de 46 de ani, din Filiasi, considerat de anchetatori drept initiatorul si unul dintre liderii grupului infractional organizat care comercializa in toata zona Olteniei si chiar in Banat gazolina furata, fiul acestuia, Mihai Aurel Cojocaru, de 25 de ani, cercetat pentru tainuire si asociere in vederea savârsirii de infractiuni, si gorjeanul Cosmin Bujor, de 25 de ani, considerat de oamenii legii drept unul dintre furnizorii zonali de gazolina sustrasa. Acasa la acesta din urma anchetatorii au gasit, in urma perchezitiei, peste trei tone de gazolina furata.


Intâi arestati, apoi eliberati


Mai in gluma, mai in serios, anchetatorii sustineau ca vor ajunge cu arestarile in acest dosar la numarul jucatorilor dintr-o echipa de rugbi, cu tot cu rezerve. N-au insa sanse, pentru ca, gratie judecatorilor – mai ales a celor de la Tribunalul Dolj – toti cei 13 inculpati arestati in dosarul „Gazolina“ sunt acum in libertate.


Tehnica a fost aceeasi ca si in dosarul lui Gigioc si Enriko: eliberarea unuia dintre inculpati pentru un motiv oarecare; apoi, au inceput sa curga si celelalte puneri in libertate pentru cel mai uzitat motiv – egalitatea de tratament. In zadar au incercat procurorii sa-i tina in spatele gratiilor, macar pe cei pe care ii considerau liderii grupului infractional… Rând pe rând, patronul hanului de la Arginesti, administratorul benzinariei prin care s-ar fi pus in vânzare gazolina furata, Usturoi, cel considerat lider zonal al grupului, dar si ceilalti, s-au intors acasa. Pâna si Cosmin Bujor, cel la care politistii si procurorii au gasit cele trei tone de gazolina furata, a fost pus in libertate.


Am dorit sa aflam si punctul de vedere al judecatorilor implicati in eliberarea inculpatilor din dosarul „Gazolina“, insa am primit invariabil raspunsul: „Punctul nostru de vedere a fost exprimat in momentul in care s-a dat solutia“. Cât despre procurorii din Filiasi, acestia nu au dorit sa comenteze punerea in libertate a celor 13.


Procurori retinuti la… retineri


In toamna anului 2004, procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Dolj, impreuna cu jandarmii, au prins in flagrant o retea de traficanti cu gazolina. Reteaua numara zeci de persoane, doar numarul masinilor identificate de anchetatori ca implicate in furtul de gazolina fiind de 25. Unul dintre procurorii-anchetatori a vrut atunci sa ia masura retinerii macar impotriva capilor retelei de traficanti, insa n-a reusit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII