18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024

Scurte stiri

Bai de bere in scopuri terapeutice


Dupa ce terapia cu vin s-a bucurat de un succes neasteptat in centrele de frumusete, specialistii au pus bazele unui nou tip de terapie, de data aceasta elixirul fiind berea. Dupa cum informeaza Libero.it, in Republica Ceha a fost inaugurat primul centru de frumusete unde berea este la ea acasa. Centrul de frumusete a fost inaugurat in incinta unei fabrici de bere. Aici, vizitatori pot beneficia de tratamente pe baza de bere, de la bai si masaje si pâna la creme. Totul oferit de „Beraria de familie Chodovar“, din oraselul Chodova Plana. Centrul este dotat cu sapte bai uriase in stil victorian, unde oaspetii pot inota in bere, relaxându-se. „Berea poate trata multe boli, mai ales cele legate de epiderma, iar centrul de frumusete se adreseaza si barbatilor“, a spus Jiri Plevka, proprietarul localului.


Camilele – in greva generala


Din câte se pare, când vine vorba de greve, nici camilele nu se dau in laturi. Dupa cum informeaza Libero.it, 500 de camile „au iesit in strada“ alaturi de stapânii lor pentru a protesta impotriva deciziei politiei de a retrage autorizatiile ce le permiteau sa ii duca pe turisti la plimbare. Din pacate, noua legislatie a interzis aceasta practica, extrem de populara in Egipt, fapt care i-a facut pe proprietarii de camile si pe animalele lor sa iasa in strada. Manifestantii au blocat accesul la piramidele de la periferia capitalei egiptene. Ciudatul grup de protestanti a blocat o parte dintr-o strada extrem de circulata, atât de turisti, cât si de egipteni. Manifestatia s-a desfasurat fara nici un fel de incidente. Demonstratia a luat sfârsit dupa ce conducerea politiei s-a aratat disponibila sa negocieze cu protestantii.


O acvila a zburat 322 de kilometri inapoi la fostul stapân


O acvila a zburat o distanta de 322 de kilometri pentru a se intoarce la fostul sau proprietar. Dupa cum informeaza site-ul Ananova, Lucy, o acvila de stepa africana, de trei ani, fusese vânduta de stapânul sau, Titus Wardle, din Marea Britanie, contra sumei de 3.000 de lire sterline. In urma vânzarii, pasarea fusese dusa din Malham in Reading, comitatul Berk. Insa Lucy a disparut la scurt timp dupa ce a ajuns la noua locuinta. La mai mult de doua saptamâni dupa acest incident, pasarea a fost vazuta in Malham, in apropierea locuintei lui Wardle. „Tocmai imi antrenam un soim, când am observat-o pe Lucy. Statea pe o piatra si ma privea. Aproape ca nu mi-a venit sa cred“, a declarat britanicul, care a decis sa o pastreze pe Lucy, returnând cele 3.000 de lire sterline cumparatorului.


Premiera la Teatrul Liric Craiova


Teatrul Liric din Craiova a gazduit ieri premiera spectacolului „Nunta printesei bosumflate“. Timp de aproximativ o ora spectatorii (elevi in clasele primare la Colegiul National „Carol I“) au urmarit povestea pusa in scena de Ansamblul „Maria Tanase“. Si pentru ca le-a placut foarte mult, la sfârsit au parasit sala in pasi de dans, nu inainte de a lua autografe de la Mascarici (maestrul Ionel Garoafa, cel care a semnat regia si coregrafia piesei). „Artistii au etalat in modul cel mai plastic cele mai frumoase jocuri din diferite zone folclorice ale tarii pentru a-i familiariza pe cei mici cu jocul nostru popular“, a afirmat maestrul Nicu Cretu, cel care a asigurat conducerea muzicala a spectacolului. Astazi si mâine spectacolul va putea fi urmarit la Casa Stiintei si Tehnicii, iar joi „Nunta printesei bosumflate“ se va juca in sala de festivitati a Colegiului National „Elena Cuza“.


De 200 de ori „Din Dragoste“


„Din Dragoste“, una dintre cele mai iubite si mai longevive emisiuni de divertisment din România, aniverseaza astazi 200 de editii. Editie aniversara va fi difuzata la Antena 1 incepând cu ora 20.30. Mircea Radu, impreuna cu echipa de la „Din Dragoste“ au ajuns si in platoul unde se filmeaza telenovela „Secretul Mariei“, pentru a face o surpriza unui cuplu de indragostiti invitati in editia de astazi. O poveste de dragoste speciala, fara cuvinte, intre doi tineri surdomuti si declaratia lor de dragoste va putea fi urmarita in aceeasi editie aniversara. Intrebat care ar fi secretul longevitatii emisiunii, Mircea Radu a raspuns: „Secretul celor 200 de editii? Dragostea. Speranta. Increderea telespectatorilor in noi. Pasiunea si daruirea echipei «Din Dragoste». Ne intâlnim la editia 400!“, a explicat râzând vedeta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS