Poetul Ion Barbu, pseudonimul matematicianului Dan Barbilian, este unul din cei mai importanti poeti români din toate timpurile. El s-a nascut la 18 martie 1895 la Câmpulung-Muscel intr-o familie de intelectuali, tatal sau fiind magistratul Constantin Barbilian. Si-a facut studiile elementare si gimnaziale in oraselul natal, Darmanesti-Roman, iar cursurile liceale le-a urmat in Bucuresti, unde a fost remarcat de profesorul Gheorghe Titeica, la un concurs initiat de revista Gazeta matematica. Optiunea lui lui Dan Barbilian a fost matematica, dupa absolvirea liceului devenind student la Facultatea de Stiinte din Bucuresti. A fost nevoit sa-si intrerupa studiile pentru a-si satisface serviciul militar in timpul primului razboi mondial. La 26 de ani, dupa sustinerea licentei, tânarului matematician i s-a acordat o bursa in Germania, iar la vârsta de 34 de ani si-a obtinut doctoratul in matematici cu o teza valoroasa. Apoi, Dan Barbilian s-a afirmat ca matematician de exceptie, culminând cu ocuparea postului de profesor titular la Universitatea din Bucuresti, in anul 1942. Vocatia sa pentru aceasta stiinta exacta s-a concretizat prin cele 80 de studii, apreciate nu doar in tara, ci si in strainatate. Astfel, cu numele sau adevarat s-au consacrat „spatiile Barbilian“ din geometrie.
Un poet calitativ, nu cantitativ
Dan Barbilian a debutat cu poezie la vârsta de 23 de ani in „Literatorul“ lui Al. Macedonski. Apoi, a colaborat la „Sburatorul“, beneficiind de parafa grea a criticului Eugen Lovinescu, acesta semnalându-l cititorilor ca un „poet nou“. Inca din liceu, Ion Barbu l-a cunoscut pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care l-a legat una din cele mai lungi si mai frumoase prietenii literare. Pseudonimul sau literar Ion Barbu era chiar numele real al bunicului sau. Tatal poetului isi schimbase numele din Barbu in Barbilian, pentru a fi un nume de rezonanta latina. Ion Barbu a lasat putine opere literare: Dupa melci (1921), Joc secund (1930), iar dupa moarte au aparut Ochean (1966), Pagini de proza (1968).
S-a stins din viata pe 11 august 1961, din cauza unei boli incurabile. Dupa doua zile de la moarte, salcia din fata casei (strada C. Davilla nr. 8), cântata de poet ca un copac sfânt, s-a prabusit in timpul unei furtuni. Acolo, la radacina salciei, poetul isi ingropase câinii credinciosi la care tinuse enorm.
Unicitatea interferentei in creatia barbiana
Nici pâna in momentul de fata, inclin sa cred, critica literara inca nu si-a spus cuvântul definitiv referitor la poezia barbiana. Inca nu se stie daca este un fenomen artistic nascut in punctul de interferenta al Poeziei cu Matematica, sau rezultatul teoriei complementaritatii. Exista posibilitatea ca ambele ipoteze sa fie adevarate. De ce? Intelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sa fie poezia este cu mult mai aproape de conceptia unor poeti moderni si singulari precum Stephane Mallarmé sau Paul Valéry. In alta ordine de idei, este mai departe de conceptia mai generala, impusa de romantism, in pofida faptului ca Ion Barbu a dus o viata de boem. Asadar, a functionat formula „doi intr-unu“: poetul Ion Barbu si matematicianul Dan Barbilian. De aceea, Ion Barbu afirma: „Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta… Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramânând poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei“.
Repulsia totala a poetului fata de comunisti
Valeriu Râpeanu a imortalizat in scrierile sale una din scenele petrecute la restaurantul „Capsa“, in 1954, avându-l ca protagonist pe celebrul poet si matematician. Cum se stie, la Capsa se intâlneau toti scriitorii importanti, iar Ion Barbu era unul dintre cei nelipsiti de acolo. Râpeanu era student la filologie, iar Tudor Vianu i-a propus sa lucreze la Gazeta literara. Paul Georgescu a aflat vestea si a dorit sa discute cu tânarul student. Unde? La Capsa. Pe atunci, Paul Georgescu lucra in aparatul de propaganda al CC al PCR La o masa, sub aburul cafelei, Ion Barbu, desi era cufundat in calcule, la vederea lui Paul Georgescu, nu s-a putut abtine: „Domnule Paul Georgescu, eu am publicat acum treizeci de ani un volum de poezii in trei sute de exemplare. De atunci, am mai tiparit câteva poezii. Cine credeti ca ma mai tine minte? Câti oameni mai au cartea mea sau revistele in care am publicat dupa aia? Cine mai stie ca a existat un poet Ion Barbu? Stiti cum faceti dumneavoastra, comunistii? Faceti ca parintii care seara isi intreaba baiatul daca n-a observat ceva suspect la colegii lui când merg la WC in recreatie. Copilul raspunde „nu“. Dupa câteva seri, tatal revine. Raspuns negativ. Dupa alte seri il intreaba din nou daca nu cumva colegii lui nu l-au indemnat sa faca onanism. Raspunsul este din nou negativ. Si apoi, seri de-a rândul, ii atrage atentia: „vezi, tu sa nu faci onanism“. Pâna când copilul batut la cap se intereseaza cum e când esti onanist si atunci se apuca si el de onanism. Asa faceti si dumneavoastra comunistii, tot spunând poetilor sa nu-l imitati pe Ion Barbu, «sa nu urmati poezia lui Ion Barbu, sa fiti atenti la faptul ca e o poezie decadenta». Or sa inceapa s-o caute si or sa ma citeasca. La revedere!“.
Ion Barbu a intuit aparitia cenzurii comuniste
Ion Barbu s-a pregatit din timp pentru iarna siberiana care avea sa se abata dupa razboi asupra literaturii noastre, ca si cum ar fi avut o presimtire. Astfel, din deceniul patru, el a incetat sa mai scrie. Explicatia se poate gasi in experienta tragica a propriului sau personaj, melcul, care din cauza credulitatii a platit cu viata confundarea anotimpurilor. Astfel, poetul a ramas inchis in sine chiar si atunci când i s-a spus ca regimul comunist a intrat in faza de dezghet. Una peste alta, dupa razboi, Ion Barbu n-a mai existat, iar celebrele lui carti (Dupa melci, 1921, si Joc secund, 1930) – care au provocat un scandal estetic si au sfârsit prin a se clasiciza – au fost brusc uitate de public, cu concursul propagandistilor partidului comunist, specialisti in inducerea amneziei. Totusi, Ion Barbu a avut constiinta valorii de sine si a intuit perfect aparitia cenzurii creatiei literare, cenzura care a devenit institutie reala a serviciilor secrete.
