Orchestra simfonica a Filarmonicii „Oltenia“, sub bagheta dirijorului Meir Minsky, ofera melomanilor craioveni un tulburator concert Schumann mâine, incepând cu ora 19.00, in Sala de concerte a Liceului de Arta „Marin Sorescu“. Programul contine: Uvertura „Mireasa din Messina“, op 100; Concertul pentru vioara si Simfonia a III-a in Mi bemol major op. 97, „Renana“. Solist va fi Bogdan Zvoristeanu, un violonist de faima europeana. Concertul Schumann este de-a dreptul tulburator si e un mare pacat ca nu se transmite pe nici un post national de televiziune.
Violonistul de valoare incontestabila, Bogdan Zvoristeanu, a decis in urma cu câtiva ani sa plece din România – tara manelelor, cum este numita de melomani – in Occident. In momentul de fata acesta este concert-maestru la „Filarmonica regala a Galiciei“ Santiago de Compostela (Spania), la „Sudwestdentsches Kammerorchester“ Pforzheim (Germania) si concert-maestru al celebrei orchestre „Suisse Romande“ Geneva, incepând din 2002. De asemenea, din 1999, Bogdan Zvoristeanu este profesor la Academia „Menuhin“ din Geneva.
Bogdan Zvoristeanu s-a nascut in 1970, la Bucuresti, unde a studiat la Liceul de Muzica „George Enescu“. In perioada 1988-1993, a urmat cursurile Academiei de Muzica din Capitala. Apoi, intre anii 1993-1997, acesta a studiat la „International Menuhin Music Academy Gstaad“ din Elvetia. A avut parte de profesori si violonisti celebri si a cucerit numeroase premii internationale la concursurile organizate in tarile din Europa de Vest, pe care spatiul nu ne permite sa le enumeram. La numai 46 de ani ai sai, Bogdan Zvoristeanu are deja o cariera artistica fabuloasa. Melomanii craioveni au privilegiul de a-l vedea si asculta, vineri seara, sub bagheta celebrului dirijor Meïr Minsky.
Meir Minsky – un fenomen al interpretarilor magistrale
In momentul de fata, Meir Minsky este, poate, cel mai solicitat dirijor din lume, fiind invitat sa concerteze pe marile scene ale lumii. Nu intâmplator, Meir Minsky beneficiaza de tripla cetatenie: americana, belgiana si israeliana. Originalele versiuni interpretative oferite câtorva simfonii de Bruckner si nu numai i-au determinat pe marii critici de specialitate sa consemneze ca Minski are „acel ceva anume…“ („einem gewissen Etwas“), ca performantele sale dirijorale se pot sintetiza, fara tagada, prin cuvântul „Vollblutmusiker“ (adica „un muzician rasat“), un fenomen al „interpretarilor magistrale“.
Majoritatea melomanilor craioveni stiu foarte putine detalii despre maestrul Minsky, care este solicitat de cele mai prestigioase orchestre ale lumii, peste 80, din care amintim filarmonicile din München, Israel, Orchestra Nationala a Frantei, Berlin Symphony, Orchestra Simfonica Radio – Bavaria, orchestrele celebre din Tokyo, Chicago, Paris, Milano, Roma, Madrid, Barcelona, Berlin, Bonn, Frankfurt, Stuttgart, Basel, Berna, Amsterdam, Bruxelles, Varsovia, Budapesta, Bucuresti etc.
Meir Minsky s-a nascut la Lodz, in Polonia, si avea doar câteva luni când familia sa a emigrat in Israel.
Oferim câteva extrase din aprecierile criticilor de specialitate aparute in presa lumii: „Minsky a creionat simfonia cu grandoare, dovedindu-se un suveran deplin al baghetei. O interpretare magnifica“ (Berliner Morgenpost); „Orchestra a cântat simfonia cu daruire si in deplina comuniune cu dirijorul…, oferind o versiune profunda si convingatoare… Publicul din sala de concerte a filarmonicii i-a rasplatit pe Bruckner, Minsky si Orchestra simfonica din Berlin cu mii de aplauze (…) Inca o data a devenit evident ca performantele unei orchestre simfonice sunt puternic dependente de calitatea dirijorului. Sub conducerea lui Meir Minsky, orchestra a atins un nivel interpretativ rareori intâlnit pâna acum“ (Der Tagesspiegel); John von Rhein, critic muzical de elita la publicatia Chicago Tribune, consemna: „Minsky creeaza o irezistibila atmosfera lirica, remarcabila prin integritatea sa sonora. Minsky asteapta de la orchestra un sunet sustinut, amplu“. De asemenea, in urma unei versiuni interpretative memorabile a oratoriului „Christus“ de Franz Liszt, Süddeutsche Zeitung titra: „O performanta rara“.
Cele mai prestigioase case de discuri din lume au realizat inregistrari memorabile.
Maestrul Meir Minsky nu a avut o viata usoara, de altfel, aidoma oricarui mare muzician. Despre viata si cariera sa muzicala, neindoielnic, se poate scrie o carte de câteva sute de pagini. O carte care ar consemna decisiv ca muzica va disparea o data cu omenirea. Este a doua sau a treia oara când ilustrul dirijor vine la Craiova. Asadar, craiovenii nu trebuie sa rateze exceptia.
150 de ani de la moartea compozitorului Robert Schumann
Celebrul compozitor Robert Schumann s-a nascut la Zwckau, in 1810, si a trait numai 46 de ani. Tatal era librar, insa un lector erudit, iar mama sa era o excelenta pianista. Schumann nu a fost un copil precoce. Abia la vârsta de noua ani, când a ascultat prima oara „Flautul fermecat“ si un recital al lui Moscheles, a visat sa devina un pianist virtuoz. La 12 ani, Schumann a infiintat o orchestra de liceeni si a scris un psalm. La 16 ani a devenit un impatimit cititor de literatura si, drept urmare, s-a interiorizat foarte mult. In 1828 i s-a accentuat criza de crestere, a fost afectat de sinuciderea sorei si, peste putin timp, de moartea tatalui. De asemenea, Schumann a avut de suferit si din cauza vietii sentimentale nefericite.
Anchilozarea unui deget, paralizia unei mâini – marea drama a pianistului
Dupa ce s-a perindat prin câteva orase, in anul urmator, Schumann s-a stabilit la Heidelberg, unde s-a consemnat primul sau succes pe scena. La Leipzig, profesorul sau de pian, Wieck, a convins-o pe mama lui Schumann ca fiul sau are capacitati muzicale de exceptie, angajându-se sa faca din el un pianist ilustru. In realitate, pâna atunci, cel care avea sa devina un mare compozitor, a pendulat intre poezie, literatura si muzica. Asadar, s-a consacrat muzicii in totalitate. A studiat fuga si contrapunct cu Dorm, pian cu Wieck si orchestratie cu Müller. Incepuse deja sa compuna, insa pentru a-si perfectiona tehnica pianistica a recurs la o experienta dementiala, in sensul ca trebuia sa-si imobilizeze inelarul drept (degetul 4 de la mâna dreapta, cum spun pianistii), nu pentru a-si dezvolta celelalte degete, cum se spune in unele dictionare, ci pentru a dezvolta atacul degetului 4, prin ridicarea lui cât mai sus. Acesta a fost momentul dramatic, al suspendarii degetului cu ajutorul unei sfori, potrivit unor biografi credibili. Rezultatul: lui Schumann i s-a anchilozat degetul, dupa care i-a paralizat mâna. Când si-a vazut cariera de pianist total compromisa, acesta a intrat intr-o profunda stare de depresie, la numai 23 de ani. Criza s-a acutizat imediat dupa moartea fratelui sau mai mare, Julien, si a cumnatei sale. In toamna aceluiasi an, 1833, o cumplita criza de nervi a prefigurat tragic pe aceea din 1854, in urma careia a ramas cu fobie fata de etajele inalte si de obiectele taioase.
Clara Schumann, model suprem pentru sotiile muzicienilor
Schumann a fost genial doar in momente de „liniste aparenta“ pe care le-a avut in viata.
Prima lui dragoste a fost Henriette Voigt, supranumita „sufletul lui in la minor“, apoi s-a logodit pentru scurt timp cu o domnisoara, Ernestine von Frincken, gratie careia au ramas „Carnavalul“ op. 9 si „Studiile simfonice“ op. 13. Insa, singura si adevarata lui iubire a fost Clara Wieck, de care s-a indragostit la 25 de ani. Pentru Clara, Schumann a scris Sonatele op. 11, 14 si 22. Peste noua luni, muzicianului i-a murit mama, dupa care tatal Clarei i-a interzis acesteia orice legatura cu Robert. La scurt timp, a murit si Henriette, prima iubire, Schumann primind lovitura dupa lovitura. Dupa moartea primei iubiri, Robert s-a refugiat in compozitie. Asa a aparut „Fantezia“ op.17, una dintre capodoperele literaturii pianistice – „Carta romantismului muzical“ cum spun marii critici – , „Fantasiestücke“, „Noveletele“, „Scene pentru copii“, „Kreisleriana“ si altele, insa piese pe care le-a scris din dragoste pentru Clara. In urma unei false consimtiri din partea tatalui Clarei, aceasta a reusit sa se casatoreasca, in septembrie 1840, cu Schumann. Astfel, 1840 devine anul liedurilor – 136 din 246 câte a compus intr-o viata. Merita amintite: „Dragoste si viata de femeie“, „Dragoste de poet“, „Liederkreis“, „Cei doi grenadieri“, „Myrten“, „Romante si balade“ op. 45, 49 si 53 etc. A compus enorm si numai in momente de refugiu. S-au realizat filme artistice, dar nici macar unul nu poate reflecta viata zbuciumata a celui mai „frumos nebun“ din istoria muzicii. O viata care nu poate fi asemuita cu a nici unui alt compozitor.
Refugiul lui Schumann in propria-i nebunie
Revenim doar la piesele din concertul de mâine seara, prin a spune ca, in noiembrie 1850, Robert Schumann a compus Simfonia a III-a, „Renana“ si, constient de putinul timp ramas, in 1851 a scris uvertura „Mireasa din Messina“, iar in mai 1853, dupa ce a revenit din refugiul in propria-i nebunie, a scris Concertul pentru vioara si orchestra. Dupa aceste compozitii, Robert Schumann a mai scris câteva piese, apoi, pentru ultima data, s-a indreptat catre pian, scriind „Cântecele zorilor“, insa, spre regretul celor care l-au iubit, acestea erau zorile noptii, zorile mortii.
Tentativa de sinucidere, constiinta, dementa, disperare lucida si doi ani de azil
La mijlocul lui februarie 1854, delirul a pus stapânire pe Robert, dupa doua saptamâni de „aparenta acalmie“, celebrul compozitor dorind sa plece singur la azil. Si-a parasit casa, sotia, copiii, si s-a aruncat in Rin. Nu se stie ce a fost: act de constiinta, act de dementa, de disperare lucida ori toate la un loc. A ramas un mister. Robert Schumann, ca prin minune, a fost salvat de marinari. Peste cinci zile a fost dus la azil, unde, pe 29 iulie 1856, si-a dat obstescul sfârsit. Doua zile mai târziu, celebrul compozitor a fost inmormântat in cimitirul din Bonn, iar sotia lui a ramas singura cu sapte copii. Patru baieti si trei fete. Pâna la moarte, in 1896, Clara a dat numeroase concerte, pentru a impune lumii muzicale creatia geniala a sotului ei.
