Craiova s-a transformat intr-un adevarat santier si in mai 2003, când bulevardul Calea Bucuresti a fost brazdat de picamere. Petre Ciocanescu, si la acea data director la Distrigaz Sud, declara ca fusesera detectate scapari de gaze de la conducta principala, care strabate orasul pe o distanta de sapte kilometri, de la Casa Stiintei si Tehnicii pâna la podul de la Electroputere.
Defectiunile inregistrate pe segmentul de conducta din Calea Bucuresti, in zona Pietei Centrale, au fost remediate la acea vreme. Nu insa definitiv, pentru ca, la câteva luni, au reaparut.
Specialistii au spus ca este vorba de electrocoroziune, un fenomen intâlnit in toata lumea, acolo unde pe aceeasi strada pe care functioneaza instalatii electrice de transport in comun sunt conducte de otel, de gaze, de apa.
In opinia acestora, factorul principal care a provocat coroziunea conductei de pe Calea Bucuresti il constituie „curentii de dispersie generati de instalatiile electrice“, in cazul Craiovei, de tramvai.
Rezolvarea situatiei pe termen lung ar fi fost ca linia de tramvai sa fie inlocuita cu un sistem tehnologic avansat, folosit in Occident. Este vorba de isolast, adica o sina cu canal, imbracata in material izolant de cauciuc. Având sub ea si straturi de beton armat, in locul structurii din piatra sparta de la noi, ea ar putea anihila curentii de dispersie.
A doua varianta de eliminare a riscului unei explozii in Craiova ar fi fost schimbarea conductei deteriorate cu una noua din material plastic, neconductor de curent electric.
14 kilometri de conducta ar fi trebuit inlocuiti cu o conducta din material plastic. Nu s-a realizat insa nici una din cele doua variante, autoritatile craiovene preferând solutia inlocuirii doar a unei bucati de conducta, cea care prezenta cele mai mari riscuri la acel moment.
