Scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (1899-1986) este unul dintre titanii care au marcat literatura universala a secolului XX, in ciuda faptului ca nu i s-a acordat premiul Nobel. Poet, prozator, eseist si initiator al avangardismului in poezia latino-americana. Este cunoscut prin versuri „ultraiste“ („Poeme“), povestiri fantastice cu sensuri filozofice („Istoria universala a infamiei“, „Istoria eternitatii“, „Fictiuni“, „Moartea si busola“ etc.
La vârsta de numai sapte ani, Borges a scris prima sa povestire, iar la 15 ani ani a plecat in Europa impreuna cu familia sa, fara a avea o tara tinta. De aceea, s-a instalat succesiv la Geneva, in Italia si in Spania, unde Borges a intrat in contact cu diverse miscari artistice, precum dadaismul sau miscarea spaniola de avangarda, ultraismul etc. In 1921, la intoarcerea in Argentina, tânarul de numai 22 de ani, un impatimit al cititului si scrisului pâna la orbire, a inceput sa colaboreze la diverse periodice literare si filozofice. In jurul vârstei de 39 de ani, Borges a inceput sa-si piarda treptat vederea. A continuat sa scrie si sa citeasca, iar dupa caderea dictatorului Peron, in 1955, a fost numit director al Bibliotecii Nationale. Totodata, a devenit profesor de literatura la Universitatea din Buenos Aires. Apreciat de marii critici ai lumii ca fiind „autor cult“, povestirile sale au fost traduse in numeroase limbi straine. Borges a primit premii internationale de prestigiu, mai putin Nobelul. In 1985, impreuna cu prietena sa, Maria Kodama – s-a stabilit definitiv la Geneva – unde a decedat in 14 iunie 1986, la vârsta de 87 de ani.
Pelerinaj la locul predilect al dadaistilor
In ciuda infirmitatii sale, Borges a vizitat Parisul de nenumarate ori. Ii placea sa mearga impreuna cu prietena sa la celebrul Hotel din strada Beux-Arts. De ce? Acesta era locul predilect al dadaistilor. Locul in care Oscar Wilde a murit singur si ruinat de puscaria grea facuta in temnita din Reading. In acest hotel, Borges se gândea la toti prietenii sai care au murit, ca la niste fantome. Fireste, ar fi preferat sa nu ramâna orb, insa acesta considera ca vocea este atât de personala, incât nu are mare importanta ca nu mai vede cu cine intra in dialog. Era convins ca mai problematice sunt relatiile lui cu obiectele, pentru ca obiectele nu vorbesc.
Orb intr-o biblioteca de 200.000 de volume
Borges a inceput sa scrie de la vârsta de trei-patru ani. Tatal sau, psiholog anarhist, a fost cel care i-a dezvaluit valoarea poeziei. Ii spunea despre cuvinte ca nu sunt doar mijloace de comunicare, ci sunete muzicale, magice si complexe. Chiar la implinirea vârstei de 24 de ani, il sfatuia sa-si continue lecturile si sa nu scrie decât in momentul când simte nevoia reala de scris. Si, mai ales, sa nu se grabeasca sa publice. Ii vorbea copilului din propria experienta, deoarece chiar el a scris un roman pe care nu l-a publicat niciodata. In 1955, in pofida faptului ca nu mai putea sa citeasca, Borges a fost numit director la Biblioteca Nationala din Buenos Aires. Este cumplit sa ai doua sute de mii de volume la indemâna si sa nu poti citi macar unul.
Borges nu este o superstitie argentiniana
Mama lui Borges era englezoaica si vorbea cu ea in engleza. Când era adolescent, parintii l-au dus in Elvetia, unde vorbea cu profesoara in franceza. Latina a invatat-o tot cu un profesor. Cu tatal vorbea in spaniola. O vreme, Borges a crezut ca fiecare are limba lui proprie, motivul neintelegerii intre ei. In privinta creatiei sale, titanul aprecia ca nu are o opera, ci doar fragmente si nu stie de ce a devenit celebru. Daca la inceput a crezut ca n-o sa publice niciodata, ulterior a crezut ca este o superstitie argentiniana. In Franta, Borges a primit Legiunea de onoare, iar mai multe universitati l-au facut doctor honoris causa… insa acesta prefera sa fie laudat mai curând pentru ceea ce n-a scris, decât pentru ceea ce a scris. Adica pentru ceea ce a sters si se gaseste printre rânduri. Borges nu mai scria demult. Dicta. Si a dictat cu mult peste trei decenii.
Nonconformismul, piatra grea de neconfiscat a poetului
Nonconformismul sau l-a costat premiul Nobel pentru literatura, mai ales ca Borges nu era pe placul „domnilor jurati“ din Academia Suedeza. Oricum, Nobelul nu mai este un criteriu valoric pentru gigantii literaturii universale.
Catre sfârsitul vietii, Borges spunea ca daca s-ar intâmpla sa-si traiasca viata din nou, ar cauta sa faca mai multe greseli, in viziunea sa insemnând sa fie mai putin nebun decât a fost. Astfel, celebrul scriitor nu a considerat ca a gresit atunci când a facut bascalie de limba germana si de cunoscuta poezie „Lorelei“ a poetului H. Heine. Spre deliciul cititorilor, iata cele doua poezii ale lui Borges, cele doua versiuni românesti apartinând lui George Gutu.
Oda limbii germane
Limba castiliana mi-a fost destinul
(…)
Pe tine, dulce limba-a Germaniei,
te-am pomenit si cautat, din proprie initiativa.
In noptile albe si cu gramatici,
prin jungla declinarilor,
cu-n dictionar la-ndemâna, ratând nuanta precisa,
m-am apropiat de tine.
Noptile mi le umple Virgil:
asa-mi zisesem odata.
Dar mai puteam sa-mi fi spus:
Hölderlin si Angelus Silesius.
Heine-mi dadu a privighetorii splendoare;
Goethe-mi darui o iubire târzie,
serena, bogatie curata;
Keller trandafirul, pus cu mâna
in cea a unui mort, indragostit de flori
si care nu-i va sti niciodata culoarea, alba sau rosie.
Tu, limba-a Germaniei, esti principala ta opera:
iubirea-ncâlcita a unor cuvinte legate,
vocale deschise, sonoritati,
potrivita grecescului hexametru,
si fosnetul padurii si noptii tale.
Te-am posedat cândva.
Azi, in pragul anilor obositi,
te-ntrezaresc in departare:
difuz precum algebra si luna!
Poor old Germany
„Nu stiu defel ce sa-nsemne“
Caci mor ale tale cuvinte.
Nu mai sunt „in“ ca si semne,
Mickymaus le tot zice-nainte.
Lore Ley mai salveaza reclama
cu spray-ul de par la TV,
Sorry for you, Henry Heine,
Sorry, poor old Germany.
Pacat de noi, cu gânduri faine,
Sorry, dear old Germany.
