Acasă Local Doi copii intoxicati cu monoxid de carbon

Doi copii intoxicati cu monoxid de carbon

-

Doi copii din Craiova au ajuns aseara la Spitalul de Urgenta Craiova dupa ce s-au intoxicat cu monoxidul de carbon degajat de o soba. Constantin S. si Laura S., ambii de opt ani, din localitate,au fost gasiti de tatal lor, aseara, in jurul orei 17.00, inconstienti in casa in care locuiesc, de pe strada Mihai Eminescu. Se pare ca tatal copiilor a aprins focul in soba, dupa care a plecat sa isi ia sotia de la serviciu, iar la intoarcere i-a gasit pe micuti adormiti. Pentru ca in camera era un miros greu, parintii copiilor si-au dat seama ca soba avusese scapari de gaze si au chemat imediat ambulanta.


Cei doi micuti au fost transportati la Spitalul de Urgenta Craiova pentru acordarea primelor ingrijiri medicale. „Se pare ca s-au intoxicat cu monoxid de carbon degajat de o soba. Starea celor doi copii este destul de buna, dar vor ramâne sub supravegherea medicilor pâna mâine“, a declarat dr. Florin Croitoru, medic SMURD.

ȘTIRI VIDEO GdS