10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn bolnav psihic s-a externat singur de la un spital din Bucuresti

Un bolnav psihic s-a externat singur de la un spital din Bucuresti

Stefan Vasilan, de 29 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a reusit sa pacaleasca vigilenta medicilor si a paznicilor de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alex. Obregia“ si a fugit din sectia in care era internat.


Din cauza tulburarilor de comportament si a agresivitatii, familia a hotarât sa-l duca la tratament la un spital de specialitate din Capitala. Barbatul a fost internat pe 23 noiembrie 2005 si urma sa fie externat pe 21 decembrie, data la care familia trebuia sa vina sa-l ia acasa. Stefan a disparut fara urma din spital pe 16 decembrie, iar parintii sai ii acuza pe medici ca nu au avut grija de fiul lor.


„Am vorbit la telefon cu medicul care este si seful de sectie, dr. Catalina Tudose, si aceasta mi-a spus ca fiul nostru a fost externat pe 16 decembrie. Doctorita a spus ca fiul meu, care era bolnav psihic, a mers la dânsa la cabinet si i-a spus ca a venit familia sa-l ia si ca vrea sa fie externat. Nu stiu daca s-a intâmplat acest lucru, dar din ziua aceea fiul meu a disparut fara urma“, a declarat Gheorghe Vasilan, tatal barbatului bolnav.


De mai bine de trei saptamâni, nimeni nu mai stie nimic de Stefan Vasilan. „Am mers imediat la Bucuresti, sa aflam despre ce este vorba, si in salonul in care a fost internat copilul meu am gasit hainele si pantofii lui. Când a disparut, era imbracat intr-un trening si in papuci de casa. Disparitia fiului meu, care este foarte bolnav, este misterioasa si nu inteleg ce s-a intâmplat“, a declarat Ioana Vasilan, mama lui Stefan.


Familia a reusit sa obtina o copie a biletului de externare cu nr. 28.402 din data de 16.12.2005, in care scrie negru pe alb „stare ameliorata“. Contactata telefonic, sefa de sectie Catalina Tudose a spus ca nu are timp sa vorbeasca despre acest caz. Dupa o jumatate de ora, la telefon a raspuns secretara sectiei, Maria Iliescu, care a spus ca doctorita nu poate sa vorbeasca in acel moment si a dat ea câteva detalii despre cazul mehedinteanului disparut. „Bolnavul a parasit singur sectia si nu l-a putut opri nimeni, ca doar nu suntem penitenciar cu lanturi si catuse. Pâna in ziua când a plecat, acesta nu si-a exprimat in vreun fel dorinta de a parasi spitalul, motiv pentru care a fost tinut liber. Când a disparut, am anuntat politia si de atunci nu mai stim nimic de situatia acestuia. In ceea ce priveste biletul de externare, este normal, ca nu ar avea cum sa fie o persoana internata la noi atâta timp cât ea nu se mai afla in spital“, a declarat secretara sectiei de psihiatrie, Mariana Iliescu.


De 18 zile Stefan Vasilan este dat disparut, iar parintii lui nu mai au liniste si nu stiu unde sa-l mai caute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS