16.2 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTeapa de 100 de miliarde de lei

Teapa de 100 de miliarde de lei

Administratorul unei societati comerciale din Capitala este cercetat penal de procurorii Parchetului General sub aspectul savârsirii infractiunilor de evaziune fiscala si fals intelectual, dupa ce a creat statului un prejudiciu de aproximativ 100 de miliarde de lei, a informat ieri Biroul de presa al Politiei Române.


Ofiterii Directiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca Danut Feraru a inregistrat, in anul 2003, in contabilitatea SC Expert Industrial Grup SA Bucuresti, cheltuieli nereale privind achizitia unor marfuri de la alta societate, SC Sidernef Industrial SA, tot din Capitala.


Produsele achizitionate au fost revândute, ulterior, Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, a carei conducere (printre care si Mihai Necolaiciuc) este cercetata intr-un alt dosar penal privind rambursarea abuziva a unui credit de peste 134 de miliarde de lei.


In urma cercetarilor a rezultat faptul ca persoana in cauza a actionat in calitate de administrator al ambelor societati, in conditiile in care cea de-a doua societate (Sidernef) era radiata de la Oficiul Registrului Comertului incepând cu luna martie 2002.


Politistii au stabilit ca in perioada 01.07.2003 – 31.03.2004, prima societate comerciala a avut ca unic furnizor societatea radiata de la Oficiul Registrului Comertului, valoarea totala a facturilor fiscale emise de aceasta catre prima societate, in perioada mentionata, fiind de 303.745.222.761 ROL, din care TVA 48.497.136.407 ROL, toate cele 103 facturi fiscale fiind completate de Feraru.


Din verificarile efectuate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala a rezultat ca prima societate a inregistrat facturile fiscale emise de societatea radiata de la Oficiul Registrului Comertului, fara ca operatiunile comerciale sa fie reale, in vederea inregistrarii de cheltuieli nereale si sustragerea, in acest mod, de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat.


Prin savârsirea acestor fapte, Danut Feraru a cauzat bugetului general consolidat un prejudiciu de aproximativ 112.309.157.996 de lei, din care 63.812.021.589 de lei – impozit pe profit si 48.497.136.407 lei – TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS