8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalContrabanda cu tigari la Craiova

Contrabanda cu tigari la Craiova

Lucratorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Dolj au finalizat ieri cercetarile in cel mai important dosar de contrabanda cu tigari aflat in atentia lor. Acestia au propus procurorilor Parchetului de pe linga Judecatoria Craiova trimiterea in judecata a celor trei invinuiti: Florian Stegaroiu, de 39 de ani, din Craiova, Dumitru Blindu, de 33 de ani, si Dumitru Moroiu, de 30 de ani, ambii din Galati.


Cazul a ajuns in atentia politistilor la inceputul acestui an. Pe 6 ianuarie, oamenii legii i-au prins in flagrant pe Daniel Blindu si Dumitru Moroiu, care tocmai descarcau un microbuz incarcat cu 1.000 de cartuse cu tigari fara timbru, la domiciliul lui Romica Martin, din cartierul craiovean Brestei. In casa lui Martin, politistii au mai descoperit 900 de cartuse cu tigari, tot fara timbru. In urma verificarilor, anchetatorii au stabilit ca tigarile ii apartineau craioveanului Florian Stegaroiu, care inchiriase o camera la Romica Martin, pe care o folosea ca depozit. Tigarile – marcile Raquel, Saint George, Viceroy, Plugarul, BT, Ronson si Delfin – fusesera introduse ilegal in tara din Ucraina, prin intermediul unei filiere româno-moldovene.


Toate tigarile gasite la perchezitie au fost ridicate de politisti. Este vorba despre 19.909 pachete cu tigari, in valoare de peste un miliard de lei, care au fost depozitate la camera de corpuri delicte a IJP Dolj. Totodata, Florian Stegaroiu, proprietarul tigarilor, a ramas fara 46.350.000 de lei si 150 de dolari, bani gasiti asupra lui care au fost ridicati politie. Daca vor fi gasiti vinovati de savirsirea infractiunii de contrabanda, cei trei invinuiti risca pina la sapte ani de puscarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS