21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTelenovela inlacrimata la alegerile femeilor din PSD Dolj

Telenovela inlacrimata la alegerile femeilor din PSD Dolj

Conferinta organizatiei judetene de femei a PSD Dolj, care a avut loc simbata, in sala de spectacole a Teatrului Liric „Elena Teodorini“, a avut toate ingredientele unei telenovele. Jocuri de culise, acuze, rasturnari spectaculoase de situatie si lacrimi din belsug, chiar de la tribuna prezidiului. Doamnele si domnisoarele pesediste s-au adunat ca sa-si aleaga sefa la nivel de judet, sub coordonarea presedintei organizatiei nationale de femei a PSD, Rovana Plumb.


Cuvintul de deschidere l-a avut chiar presedintele PSD, Mircea Geoana, care a primit apoi de la tribuna declaratii de dragoste de la doamne respectabile din organizatie. Geoana aflase pesemne citeva dintre jocurile de culise, atragind atentia ca nu cumva conferinta sa degenereze si sa faca partidul de ris. Apoi, presedintele a plecat cu baietii prin oras, lasindu-le pe femei sa se descurce singure. Trei dintre membrele cu influenta in rindul organizatiei si-au depus candidatura pentru functia de presedinta: Daniela Tarnita, Maria (Lili) Schutz, ambele consiliere judetene PSD, si Maria Lilieceanu.


Domnisoarele tesediste, mustruluite de doamne


Imediat dupa anuntarea candidatelor, s-a declansat circul. Organizatia de femei municipala PSD Craiova a depus doua contestatii. Prima dintre ele solicita respingerea candidaturii Danielei Tarnita, pe motiv ca aceasta n-ar avea vechimea minima de doi ani in partid pentru a putea candida la o functie de conducere in cadrul organizatiei. A doua cerea ridicarea dreptului de vot pentru 50 de tinere delegate de la TSD Dolj, pe motiv ca acestea nu fusesera mandatate prin vot de catre organizatia municipala de femei.


Tinerele domnisoare au fost acuzate de pesedistele mai in virsta ca au ordin sa voteze cu o anume candidata, Daniela Tarnita, dupa cum se soptea prin sala. „Vreau sa va spun, stimate colege, ca ieri, la ora doua, erau citeva domnisoare de la TSD la prelucrat“, a acuzat tunator de la microfonul tribunei o respectabila membra de partid. „Fac parte dintre cele 50 de delegate si vreau sa va spun ca mi-e rusine de ce se intimpla. Nu mi-a spus nimeni cu cine sa votez. Daca am 23 de ani nu trebuie sa am drept de vot?“, a suspinat, la rindul ei, catre sala, una dintre domnisoarele incriminate ca au fost „prelucrate“ cu o zi inainte de conferinta. In fine, dupa o perioada lunga plina de vociferari, comisia de analiza a contestatiilor a admis dreptul de vot al celor 50 de membre TSD, pe motiv ca delegarea lor a fost hotarita de catre Delegatia Permanenta a PSD Dolj, organ de partid ierarhic superior celor de la municipiu.


Maria Lilieceanu are fata de presedinta. Dar n-are spate


Candidatura Danielei Tarnita a fost un alt episod inlacrimat. Conform actelor existente la partid, Tarnita avea o vechime in PSD de un an, opt luni si sapte zile, prea putin pentru a putea candida. Totusi, consiliera judeteana sustinea ca trebuie sa i se ia in calcul si vechimea din PUR (actual PC) si ca vechimea din acte era de la data validarii ca membru PSD si nu de la data depunerii adeziunii, care ar fi fost mai veche cu citeva luni. „In februarie 2002, m-am inscris in PUR, cind functiona Polul Social-Democrat, in colaborare cu PSD. Ulterior, protocolul de colaborare dintre PSD si PUR s-a rupt. In septembrie 2003 mi-am depus adeziunea la PSD, dar validarea s-a facut in luna ianuarie 2004. Chiar daca am fost validata mai tirziu, eu am activat ca membru PSD. Cind mi-am depus candidatura eu nu am vrut sa pacalesc pe nimeni“, a spus Daniela Tarnita.


In acest caz, presedinta sedintei, Rovana Plumb, a intrebat sala daca este de acord sa voteze o derogare de patru luni pentru doamna Tarnita, ca aceasta sa poata candida. La auzul vestii, a treia candidata, Maria Lilieceanu, a avut o reactie nervoasa si a izbucnit in lacrimi la microfon.


„Eu nu mai vreau sa mai suport pentru anumite persoane. Am suferit pentru partid. Din cauza PSD mi-am pierdut serviciul, sint somera. Imi retrag candidatura, pentru ca aseara l-am intrebat pe un numit sef de cabinet: «Eu am fata sa fiu presedinta femeilor PSD?» Si mi s-a raspuns: «Da, doamna Lilieceanu, aveti fata. Dar nu aveti spate!» Vreau sa vina domnul Mircea Geoana si sa ne spuna unde scrie ca noi putem sa supunem la vot statutul PSD!“. In momentul in care risca sa scape sedinta din mina, Rovana Plumb a facut apel la delegate. „Va rog frumos! Cred ca taman noi, femeile, trebuie sa dam dovada de decenta!“, s-a exprimat aceasta.


Victorie la scor a candidatei Lili Schutz


La un moment dat, satule ca sedinta se prelungea, femeile pesediste au propus suspendarea lucrarilor conferintei pina la o data ulterioara. Pina sa strige de trei ori sa ridice mina sus cine este de acord cu suspendarea, in sala cineva a intrat cu buletinele de vot deja tiparite. „Nu mai este nevoie de suspendare, pentru ca tocmai intra buletinele de vot. S-au tiparit!“, a spus de la prezidiu Rovana Plumb. Asa ca s-a trecut la votarea derogarii pentru Tarnita, prin vot secret. Spre dezamagirea ei, consiliera judeteana Daniela Tarnita nu a trecut de vot (obtinind 85 de voturi pentru si 111 voturi impotriva), asa ca in cursa au mai ramas Lili Schutz si… Maria Lilieceanu, care si-a exprimat din nou dorinta sa candideze. Lili Schutz a obtinut astfel o victorie zdrobitoare, cu 113 voturi pro din cele 122 exprimate, fata de numai noua voturi, cit a adunat contracandidata sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS