11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInvatamint de masa cu cinci elevi in clasa

Invatamint de masa cu cinci elevi in clasa

• 140 de unitati de invatamint din Gorj functioneaza fara sa aiba autorizatii sanitare de la DSP • In multe scoli clopotelul a sunat numai pentru cinci sau sase elevi • Soarta unitatilor de invatamint cu putini elevi se afla in mina conducerii Inspectoratului Scolar Judetean


Scoala a inceput in Gorj, ca si in anii trecuti, cu multe neajunsuri. Peste un sfert din unitatile de invatamint nu detin autorizatii sanitare de functionare. Cu toate acestea, si scolile care de multe ori pun in pericol starea de sanatate a elevilor si-au deschis portile pentru scolarii mai mari sau mai mici. In judetul Gorj exista 786 de unitati de invatamint. Dintre acestea, 140 nu detin autorizatii sanitare de functionare care se elibereaza de Directia de Sanatate Publica. Principalul motiv pentru care spatiile respective nu functioneaza legal este reprezentat de lipsa unor grupuri sanitare corespunzatoare. Multe dintre acestea nu sint igienizate si nu sint alimentate cu apa curenta. De altfel, in anumite comune nu exista apa decit la fintini, dupa cum a precizat inspectorul scolar adjunct Mitescu.


Tot mai putini elevi…


Pe linga conditiile necorespunzatoare, numarul elevilor este de la an la an tot mai mic. Zeci de copii nu mai sint lasati sa mearga la scoala de parinti, din cauza conditiilor sociale tot mai precare. De asemenea, rata natalitatii este in continua scadere. In acest an, in invatamintul primar exista 19.098 de elevi, in cel gimnazial 20.881, la liceu au intrat 13.351 de elevi, iar la scolile de arte si meserii 3.891. Numarul profesorilor si al personalului didactic auxiliar, precum si cel al TESA este de 6.246. Anumite cadre didactice insa sint nevoite sa lucreze cu tot mai putini elevi. Majoritatea unitatilor de invatamint care se afla in aceasta situatie sint in mediul rural. Una dintre cele mai cunoscute scoli de acest fel este cea din Cerna Sat, comuna Pades. Cu toate ca de mai multi ani se urmareste inchiderea spatiului de invatamint respectiv, si in acest an invatatoarea va continua sa lucreze cu numai cinci elevi. Pina anul trecut, la Scoala din Cerna Sat, clasele I – IV, invatau sase elevi, insa unul dintre acestia a trecut in clasa a V-a si s-a transferat la unitatea de invatamint din satul Calugareni. S-a incercat comasarea elevilor la una dintre scolile invecinate, insa cea mai apropiata, adica la aproape 30 de kilometri, se afla amplasata in afara judetului Gorj, adica in localitatea mehedinteana Obirsia Closani si la Herculane, in Caras Severin. O alta scoala unde sint inscrisi numai sase elevi este cea din satul Gavanesti, comuna Balesti. Anul acesta, din nefericire, nu a existat nici un boboc. In satul Horezu, din comuna Turcinesti, exista o scoala cu clasele I – IV unde studiaza numai opt elevi.


Directorul Hortopan considera ca nu este nici o problema ca tot mai putini elevi merg la scoala. Acesta a dat exemplu scolile din Polonia sau Elvetia, care functioneaza cu un singur elev. Conducerea actuala a inspectoratului scolar intentioneaza sa comaseze la scolile cu putini elevi la unitatile de invatamint din centrul comunelor, transportul copiilor la alte scoli invecinate fiind mult mai ieftin, decit mentinerea scolilor respective.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS