16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCuscrul lui Mischie, Mihail Rudeanu, martor intr-un dosar de trafic de influenta

Cuscrul lui Mischie, Mihail Rudeanu, martor intr-un dosar de trafic de influenta

• Un fals general al Serviciului de Informatii Externe (SIE) a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta. • Ion Milodin, in prezent arestat in Penitenciarul Bucuresti, a fost ofiter SIE pina in 1997, dupa care a inceput sa se implice in actiuni de trafic de influenta • In 2003, pentru a-i inlesni cistigarea unei finantari pentru repararea de drumuri, Ion Milodin i-a promis unui om de afaceri din Gorj ca va interveni pe linga Mihail Rudeanu, la acea data presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Hunedoara • Procurorii au stabilit ca Ion Milodin a primit mii de euro de la diverse persoane carora le-a promis ca le va obtine angajarea in SRI si la o vama din tara • Falsul general SIE a fost deja condamnat la trei ani de inchisoare, tot pentru trafic de influenta


Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj a dispus trimiterea in judecata pentru trafic de influenta a unui fost angajat al Serviciului de Informatii Externe. Ion Milodin, de 43 de ani, care si-a declinat calitati false, le-a promis mai multor persoane, in schimbul unor sume de bani si bunuri, ca le va rezolva diferite probleme, in special legate de angajare. Hunedorean de origine, Milodin a lucrat o perioada si in cadrul Ministerului de Interne, unde a fost sanctionat pentru abateri disciplinare. Ulterior, a fost transferat la SIE, de unde a fost dat afara in 1997, tot din motive disciplinare. De altfel, la dosarul intocmit de procurorii gorjeni exista o adresa a SIE in care se mentioneaza ca fostul ofiter a adus prejudicii serviciului si a compromis imaginea publica a institutiei. Milodin a mai lucrat si ca avocat in Baroul Bucuresti si a activat si in cadrul Asociatiei Patronatului Oamenilor de Afaceri din Capitala. Profitind de relatiile pe care si le-a creat si de persoanele influente cu care a intrat in contact de-a lungul timpului, Ion Milodin a incercat sa isi rotunjeasca veniturile, dindu-se drept general SIE sau chiar profesor universitar.


Promisiuni desarte


Prin intermediul unui om de afaceri din Gorj, Ion Milodin a intrat in legatura cu Petre Balan din Craiova, administrator la o societate comerciala. Acesta dorea sa il angajeze pe fiul sau la SRI. Falsul angajat al SIE a sustinut ca poate influenta persoane cu functii de conducere din SRI daca va primi anumite sume de bani si bunuri. S-a inceput cu tigari, bautura si cafea, in valoare de peste trei milioane de lei, dupa care Milodin a pretins 3.000 de euro pentru angajarea tinarului. A primit 1.500 de euro, doua sticle de whisky si 2,5 milioane de lei pentru organizarea unei mese pentru persoanele influente. Ducindu-l cu vorba pe Petre Balan, fostul angajat al SIE a mai incasat, in ianuarie 2004, opt milioane de lei, un berbec, 20 de litri de vin, doua sticle de whisky si brinza. Vazind ca gluma se ingroasa, Petre Balan a cerut banii inapoi, insa fara succes. Alta persoana inselata este Octavian Gherman, inspector vamal la Biroul Vamal Timisoara. Dorind sa ajunga sef de tura la Biroul Vamal Cenad, barbatul a luat legatura cu Milodin, anul trecut, prin intermediul unui prieten al sau care lucrase ca ofiter la Politia TF Bucuresti. Ion Milodin i-a promis lui Octavian Gherman, in schimbul sumei de 3.500 de euro, ca il va ajuta sa se angajeze, intervenind pe linga Ion Stoica, la acea data subsecretar de stat in cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor. Acest lucru nu s-a mai intimplat, iar pagubitul a incercat in zadar sa isi recupereze banii. Intrucit Ion Milodin fusese intre timp arestat in alt dosar, Paul Milodin, fratele lui Ion Milodin, a restituit suma de 3.500 de euro pagubitului. Ion Milodin nu recunoaste ca a facut trafic de influenta, ci sustine ca a imprumutat banii si bunurile respective.


Scos de sub urmarire penala in denuntul in care apare si numele presedintelui CJ Hunedoara


Milodin a fost denuntat si de omul de afaceri gorjean Vasile Cretoiu, care, in 2003, a construit pentru fostul ofiter un foisor din lemn in valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, platind si citeva mese festive. Ion Milodin s-a obligat sa intervina pe linga presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mihail Rudeanu, si, ulterior, pe linga functionari din cadrul MLPAT, pentru cistigarea finantarii unor lucrari de amenajare a unui drum din judet. In dosar apare si declaratia de martor a lui Mihail Rudeanu, fostul presedinte al CJ Hunedoara. In ciuda denuntului si a faptului ca foisorul a fost construit, iar mesele festive de la Rinca au fost organizate si platite de omul de afaceri gorjean, procurorii l-au scos de sub urmarire penala pe Ion Milodin in acest caz. Magistratii au stabilit ca „generalul“ nu s-a obligat sa-l ajute pe Cretoiu, falsul angajat al SIE putind fi tras la raspundere numai civil. In prezent, Ion Milodin este arestat, dupa ce a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru trafic de influenta. Potrivit primului rechizitoriu, in 2000, fostul ofiter al MI a primit de la Marilena Rebegila 1.500 de dolari, pentru a obtine o expertiza medicala favorabila sotului ei, Viorel Rebegila, arestat, insa barbatul a ramas tot dupa gratii. Constantin Nistor, administrator la SC AGROMEC SA Rovinari, i-a dat 1.000 de dolari lui Milodin, care i-a promis ca va interveni pe linga Vasile Bulucea, fostul primar al Craiovei, pentru a-i obtine dreptul de proprietate asupra unei ferme piscicole. Ion Ciocan, din Tirgu Jiu, a scos din buzunar 1.000 de euro pentru ca Milodin sa-i „angajeze“ fiica in SRI, iar Viorel Plesa, din Ticleni, a oferit un porc si 50 de litri de vin, sperind ca va scapa de un dosar penal, lucru care nu s-a intimplat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS