Cu sfinta bucurie de sarbatoare, ma adresez voua, fii si fiice ai Bisericii lui Hristos din Arhiepiscopia Craiovei, in aceasta Noapte de Inviere. In fata celor aproape o mie de biserici doljene si gorjene sunteti adunati la aceasta ora in numar mare pentru „a lua lumina“ si a primi „Sfintele Pasti“. Din diferite parti ale oraselor si satelor v-ati indreptat spre bisericile de care apartineti sau de care va simtiti apropiati pentru a fi prezenti „la Inviere“. In miez de noapte, ati aprins luminarea din luminarea vecinului care si-a aprins-o, la rindul sau, de la preot si, astfel, ograda bisericii s-a umplut de luminite care raspindesc lumina peste chipurile voastre. Vi s-a citit de catre preot textul rinduit din Sfinta Evanghelie si cu totii ati rostit de mai multe ori cintarea de Pasti: „Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind si celor din morminte viata daruindu-le“. Peste citeva clipe, incepe in biserici slujba Sfintei Liturghii, la care ar fi minunat de frumos sa participati cu toti, caci Sfinta Liturghie este prelungirea si actualizarea cea mai reala a tainei Invierii. Probabil insa, cei mai multi, luind „sfintele Pasti“, va veti indrepta spre casa pentru o masa bogata impreuna cu cei apropiati. Si unora si altora, indraznesc a va marturisi bucuria de a fi impreuna, uniti de lumina Invierii, oriunde ne-am afla. In fata catedralei mitropolitane din Craiova sau in ograda manastirilor sau bisericilor de parohie devenim cu toti pentru o clipa „fii ai invierii“, dupa cuvintul lui Hristos. „Puterea invierii Lui“ ne uneste, in ciuda diferentelor dintre noi, ne bucura in acest ceas in pofida multor nori de tristete care ne umbresc existenta.
Iubiti credinciosi,
In noaptea Sfintelor Pasti, la biserica vine tot omul, nu numai cel care incearca sa aiba o viata crestina pe cit omeneste este cu putinta. Lumina Sfintei Invieri primeste sub adumbrirea ei si pe cei care, dintr-o pricina sau alta, nu traiesc cotidian taina credintei. Sinceritatea ne obliga sa recunoastem ca cei mai multi dintre noi ne regasim in aceasta ultima categorie. De fapt, Hristos n-a inviat din morti pentru cei drepti, ci pentru noi, oamenii obisnuiti, care traim drama mortii, vii fiind, drama instrainarii de Dumnezeu, tragedia pacatului. Este bine sa cunoastem ca dupa moartea pe cruce, primul lucru implinit de Hristos cel viu a fost pogorirea la iad, in imperiul mortii si al pacatului .
„La iad, Mintuitorul meu, Te-ai coborit, zice cintarea bisericii, si portile (iadului) zdrobindu-le ca un Atotputernic, pe cei morti ca un Ziditor impreuna i-ai inviat si acul mortii, Hristoase, l-ai zdrobit si Adam din blestem s-a mintuit“.
Dupa Inviere, prima fiinta umana careia Hristos s-a aratat n-a fost nici Maica Sa cea preacurata, nici sfintul Ioan cel feciorelnic. Maria Magdalena, o fosta mare pacatoasa, este cea care il intilneste prima pe Hristos cel inviat. Despre aceasta femeie, „Proloagele“ tiparite la Craiova, pe vremea pastoririi regretatului parinte mitropolit Nestor, arata ca „este cea dintii vestitoare a Invierii si cel dintii martor al deplinei noastre mintuiri prin inviere“. Acest lucru se intimpla pentru ca bucuria Invierii trebuia vestita nu doar celor curati si feciorelnici, ci, mai ales, celor care traiau drama pacatului, in multiplele lui fete.
In persoana celor din iad, carora Hristos le vesteste biruinta asupra mortii si in chipul Mariei Magdalena – prima beneficiara a tainei Invierii – ne regasim noi, cei de azi, paminteni supusi sclaviei pacatului. „Eu, ticalosul, zice cintarea bisericii, m-am surpat de la calea cea dreapta in prapastie… iar Tu, Hristoase, m-ai miluit… m-ai luminat“. „Cu Invierea Ta Stapine, Hristoase, si pe mine cel uitat, m-ai inviat“; „Inviaza-ma, Maica lui Dumnezeu, pe mine cel mort pentru pacatele mele“, se roaga crestinul in cel de-al doilea paraclis al Maicii Domnului. „Cel ce cu invierea Ta cea de a treia zi si de viata purtatoare ai ridicat pe stramosul cel cazut, ridica-ma si pe mine, cel care am alunecat in pacat“, implora cel care se pregateste pentru Sfinta Impartasanie.
Iata de ce in aceasta noapte veniti la biserica si cei care, poate, niciodata nu-i treceti pragul in decursul anului. Fara a avea, poate, constiinta clara a acestui lucru, intuiti ca Invierea este si pentru dumneavoastra. „Cei ce v-ati infrinat si cei lenesi, spunea Sf. Ioan Gura de Aur in veacul al IV-lea, cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi… Nimeni sa nu se tinguiasca, pentru pacate… Nimeni sa nu se teama de moarte…“. Exista in om o sete neastimparata dupa Inviere. Gindul ca moartea ar fi definitiva, ca bezna mormintului poate inghiti fara drept de apel fiinta umana, nu poate da liniste nimanui oricit de greu ar fi pacatul in care-si traieste viata. In om exista „cugetul cel dinlauntru“, glasul constiintei niciodata adormit definitiv, care-i sopteste ca fara Inviere totu-i lipsit de sens. De aici atractia irezistibila a tuturor catre biserica in noaptea de Pasti.
Iubiti credinciosi,
Intr-o seara, acum cu multe veacuri in urma, doi barbati, Luca si Cleopa, mergeau spre Emaus, o localitate nu departe de Ierusalim. Fara a fi recunoscut, Hristos se alatura celor doi. Ajunsi la destinatie, cei doi barbati adreseaza rugaminte lui Hristos, fara sa stie ca este El: „Ramii cu noi“. Hristos ramine cu ei, cineaza impreuna si, in cele din urma, Luca si Cleopa descopera ca ciudatul lor insotitor este Hristos. Din acel moment, viata lor s-a schimbat total. Descoperindu-L pe Hristos cel Inviat, „toate s-au umplut de lumina: si cerul, si pamintul, si cele de desubt“ .
Biserica unde sinteti prezenti in aceasta noapte este Emausul din intimplarea biblica relatata. Indreptindu-va pasii spre biserica, Hristos vi s-a alaturat fara a avea, in multe cazuri, constiinta reala a acestei prezente. Ati venit la Inviere, fie ca aveti credinta puternica in biruinta lui Hristos asupra mortii, fie asa „din traditie“ si ca toti implinesc acest gest. Catre toti, dar mai ales catre cei din urma, Hristos se adreseaza: „Ramineti cu noi!“. Chemarea Bisericii catre dumneavoastra in aceasta noapte este: „Ramineti cu noi!“. Nu plecati fara sa descoperiti cel mai minunat si frumos lucru, si anume ca Hristos a inviat. Iar daca Hristos a inviat si „noi vom invia prin El“. Iar daca exista Inviere, totul se schimba: si rostul vietii, si sensul mortii, si intelegerea universului si semnificatia fiecarui lucru in parte.
Ramii cu Hristos in Biserica Sa, tu, vietuitor al acestei lumi! Nu pleca singur, fara El in noaptea vietii! Fii cu El in bucurie sau tristete, in prietenie sau ispita, in lipsuri sau in bunastare, in familie sau in manastire, in certitudini si in indoieli! Fii cu El in tot locul si in tot ceasul!
In aceasta noapte, mai ales, si in toate zilele vietii noastre sintem chemati sa ne integram real in Taina Invierii. Impreuna noastra jertfa cu Hristos, impreuna-inviere cu El, impreuna transformare si innoire launtrica constituie provocarea, interpelarea acestei nopti de Pasti. Peste citeva momente sau citeva ore vom pleca la casele noastre. Luminarea din mina sa ne constientizeze ca drumul in viata si in eternitate este luminat de Hristos Dumnezeu! Toate sa le facem in viata din perspectiva Invierii si sub privirea lui Dumnezeu! Sa fugim de moarte in chipul ei de minciuna, cosmetizare sau fatarnicie! Sa nu traim marunt, comod sau complicat – alte fatete ale mortii. Sa fim „fii ai invierii“, „partasi ai Invierii lui Hristos“ in credinta, generozitate, comuniune, ingaduinta si, mai ales, in iubire!
Acesta este umilul meu indemn catre suflarea crestina din Oltenia. Bucurati-va cu toti de Inviere! Faceti partasi la bucuria voastra si pe cel sarac, parasit, nedreptatit, bolnav sau intemnitat! Gustati Invierea ca pe o prescura calda pe care sa o impartiti cu cei care va iubesc mai mult sau mai putin!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfintului Duh, sa fie cu voi cu toti“. Amin.
HRISTOS A INVIAT !
Al vostru catre Dumnezeu, smerit rugator † Teofan, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei
