11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Pomana electorala

Aproximativ 500 de pensionari din orasul natal al prefectului judetului Olt, Marin Diaconescu, au fost invitati ieri de autoritatile locale si judetene la o mare petrecere cimpeneasca organizata cu ocazia Sfintului Gheorghe. Organizator: PSD Olt, in colaborare cu filiala din Bals. Petrecerea a avut loc la Padurea Sarului, paradisul petrecerilor din judet, loc aflat la sapte kilometri de oras, si a avut un program specific serbarilor de gen: taraf popular, ansamblu popular, interpreti etc.

Oamenii au fost adusi inca de dimineata la locul cu pricina cu mai multe autobuze si microbuze. Rind pe rind au fost aduse si mesele cu scaunele aferente, tot cu aceleasi mijloace de transport. Pentru transportarea tuturor pachetelor a fost nevoie iar de citeva curse. „Ne-au spus de la primarie ca de Sfintul Gheorghe o sa mergem la o petrecere la Padurea Sarului, pentru care trebuia sa avem la noi cite un bon ca sa putem lua si un pachet. Bonul l-am primit pe baza de talon de pensie, dupa care am fost trecut intr-un tabel, pe un caiet“, a spus Gheorghita Vaduva.

„E doar o petrecere de Sfintul Gheorghe“

Pregatirile pentru serbarea cimpeneasca s-au facut sub stricta supraveghere a primarului orasului Bals, Vitalie Stanciu, si a viceprimarului Ion Diaconescu. „Ne-am gindit sa organizam o petrecere cimpeneasca si pentru pensionarii din orasul nostru, asa ca ziua de Sfintul Gheorghe ni s-a parut cea mai potrivita. I-am adunat aici, la aer curat, si o sa le oferim un program artistic si cite un pachet cu alimente. E doar o petrecere de Sfintul Gheorghe, pe care intentionam sa o organizam in fiecare an de acum inainte“, a precizat primarul Stanciu, care a negat ca actiunea ar avea vreun caracter electoral.

Inainte de inceperea programului artistic, fiecare pensionar a primit pachetul mult visat, doar dupa ce a prezentat un bilet (vezi foto) pe care erau inscriptionate numele organizatorilor (PSD – organizatia orasului Bals, Marin Diaconescu – presedinte PSD Olt, si Vitalie Stanciu – PSD Bals, primar). Potrivit primarului Stanciu, fiecare pachet a avut o valoare de 150.000 de lei si a cuprins un bidon de bere de 1 l, doua franzele, friptura de pui, salata de varza, citeva felii de cascaval etc. „Mai bine ne dadeau bani in loc de mincare, ca ne descurcam noi!..“, a spus un batrinel in timp ce inventaria continutul pachetului inscriptionat cu sigla si numele partidului de guvernamint, plus indemnul: „Sa continuam impreuna!“ De mentionat ca, intimplator sau nu, doua echipaje ale Politiei Rutiere s-au aflat in zona pe toata durata petrecerii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS