9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMirii au chiulit de la nunta

Mirii au chiulit de la nunta

In comuna doljeana Scaiesti, o pereche de tineri casatoriti a lipsit de la propria nunta, din cauza diferentelor religioase dintre ei si parinti. Aurel si Simona, crestini dupa Evanghelie, nu s-au impacat cu gindul ca parintii lor voiau sa organizeze nunta dupa traditia ortodoxa.

Simbata, cei doi tineri au facut ceremonia religioasa la biserica de cult din localitate si au organizat masa in curtea parinteasca a lui Aurel, cu muzica bisericeasca si suc. Tinerii au plecat imediat in luna de miere la Baile Herculane. Dupa strinsul mesei, Stefan Sandu, tatal baiatului, si-a chemat propriii invitati si a tras o nunta traditionala de toata frumusetea. Fara mire, mireasa si nas, care, preot ortodox fiind, s-a suparat si nu a vrut sa-i mai onoreze cu prezenta.

Nuntasii au intrat la banuieli cind au vazut ca mirii nu mai apar

A doua zi dupa nunta, l-am gasit pe nea Sandu la un pahar de vorba cu citiva vecini. Ne-a povestit cum toata viata fusese pe la nunti prin sat, gindindu-se ca va avea si el nevoie de oameni la nunta copiilor. Un singur baiat a avut, si acela s-a convertit taman la virsta insuratorii la alta religie. Ca sa impace si capra si varza, omul a organizat doua nunti in aceeasi zi. Partea proasta a fost ca, la nunta ortodocsilor, mirii nu au vrut sa participe. Ei si-au motivat absenta prin aceea ca religia nu le permite sa se chefuiasca dupa canoanele traditionale. „Dimineata au facut nunta cu pocaitii lor, cu acelasi meniu ca si al nostru, dar au baut numai suc, ca ei nu consuma bauturi alcoolice. Au cintat numai muzica bisericeasca, tot de-a lor. Dupa aia, s-a strins masa si au venit ortodocsii nostri la rind. Fiu-meu, cind a vazut ca pun vin pe masa pentru nuntasi, a spus ca el nu sta. Si-a luat nevasta si a plecat“, povesteste Stefan Sandu, tatal lui Aurel.

Cele peste 50 de familii invitate la nunta au intrat la banuieli cind, in toiul chefului, au bagat de seama ca mirii nu mai apar. L-au intrebat pe socrul mare ce se intimpla si acesta a fost nevoit sa le explice cum stau lucrurile. „O parte dintre ei s-au cam suparat. Cum sa vina la nunta si sa nu dea de mire si de mireasa? Da’ ce era sa fac? Un baiat am avut si eu si am fost toata viata pe la nunti prin sat. Acum era rindul lor sa vina la mine. Le-a trecut, unii dintre ei au inteles. Mai suparat a fost nasul, preot ortodox pe deasupra. A trimis banii, dar la nunta nu a venit. Eu i-am spus baiatului sa discute cu el si sa-i explice, dar greseala lui a fost ca nu a vorbit. A ramas suparat“, a mai spus tatal baiatului. Nea Sandu a ramas sa insufleteasca singur cheful nuntasilor, in lipsa de miri si de nasi.

Aurel si Simona au plecat in luna de miere la Herculane

Batrinul spune ca Aurel s-a convertit la crestinismul dupa Evanghelie in urma cu doi ani, cind s-a imbolnavit si a facut apa la plamini. Dupa ce a stat mai mult timp internat in spital, baiatul si-ar fi promis ca respecta cu strictete invataturile Bibliei, asa ca la 24 de ani s-a botezat in religia crestinilor dupa Evanghelie si a intrat in comunitatea religioasa care a inceput sa prinda cheag in comuna Scaiesti: „Daca citea matematicile sau alte carti asa cum citeste Biblia, ar fi ajuns mare. Mi-a spus si mie sa ma duc acolo la ei, am si am fost o data, mai mult din curiozitate, dar nu ma atrage. Nu ma mai apuc eu, la virsta mea, sa trec la alta religie. Ca tot omul, eu mai beau un pahar de vin, mai injur cind nu-mi convine ceva. Mereu imi zice sa nu mai injur ca nu e bine, dar ce sa fac, ca nu pot sa ma abtin“. Mirii sint asteptati sa revina acasa, dupa ce si-au luat citeva zile libere, plecind in „luna de miere“ la Baile Herculane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS