20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDroguri in pachete de biscuiti

Droguri in pachete de biscuiti

Lucratorii vamali ai Biroului Vamal de Control si Vamuire de la Punctul de frontiera Bechet au descoperit 25.420 de pastile de efedrina hidroclorura, intr-un transport care venea din Turcia. Vamesii au efectuat un control vamal total asupra automarfarului, marca Volvo, de culoare alba, cu numarul de inmatriculare Duyu 132/Duyu 53, condus de Ahmet Turkmen, cetatean turc nascut la 21 noiembrie 1969, in Batra – Turcia, posesor al pasaportului seria M 619005, angajat al firmei Adem Yuce Transporte din Duisburg, Germania. In patul din cabina masinii au fost descoperite cutii de carton pentru biscuiti care contineau pastilele ambalate in 1.271 de folii a cite 20 de tablete fiecare. O tableta are 50 mg, o folie – 20 tablete, adica in total 1,2 kg de efedrina hidroclorura au fost descoperite in cutiile de biscuiti. Ciinele de serviciu, Charlie, specializat in Anglia pentru depistarea stupefiantelor, a reactionat cind a mirosit pastilele. La testarea primara, acesta a reactionat pozitiv pentru grupa amfetamine.

Cetateanul turc a declarat ca a primit coletele intr-o parcare din Istanbul, de la un necunoscut, care i-a cerut sa le duca unei persoane din Germania. Contravenientul a fost amendat cu zece milioane de lei si i s-au confiscat „biscuitii“, care au fost predati Brigazii de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Dolj, care continua cercetarea cazului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS