„Popa de la noi din sat ne-a innebunit“, spune, de la celalalt capat al firului, vocea unei femei minioase, la vreo 50 de ani. „Si-a pictat chipul pe peretii bisericii, dar asta nu e nimic! Ciupe fetele de fund si da chefuri in altar. Si are o masina straina, cu care baga viteza prin spatele bisericii!“ Sesizarea e cit se poate de grava, drept pentru care sintem curiosi cine sta in spatele ei. „Cine sinteti dumneavoastra?“, intrebam. „Io sint un grup de lume“, spune glasul cel minios si femeia inchide telefonul.
Zicindu-ne ca autoarea anonimului denunt s-o fi temind de vreun acatist, plecam spre satul Caciulatesti, in cautarea prea-pacatosului parinte. Ne si imaginam tinere bisericoase cu fundul invinetit de la atita ciupit, un bemveu cu tobe sport tras in fata clopotnitei si citeva sticle de vin liturghic aruncate vraiste in fata altarului, sub privirile ingaduitoare ale parintelui – in varianta sa murala.
Primele semne ca dracul nu-i chiar atit de negru…
…apar insa in satul Toceni, vecin cu Caciulatestiul. Aici, inainte de a ne arata drumul spre casa popii, o femeie tine sa ne contrazica in privinta parintelui:
„Cum, maica, popa Sanda al nostru? E popa cuminte, mai rar asa ceva. A facut biserica in Caciulatesti si acum ne face si noua una, in Toceni.“ Femeia nu stie insa daca parintele cautat de noi s-a pictat sau nu pe peretii bisericii. „Eu n-am intrat in biserica la Caciulatesti niciodata. S-o fi pictat, daca el a construit-o…“
Citeva minute de mers cu masina si ajungem, in sfirsit, in fata bisericii din Caciulatesti. Nu e ea prea mare, dar se vede ca e construita de curind. Aflam, de la o vecina, ca parintele e la Sadova, la inmormintarea unui fost „tircomnic“. In schimb, ne face cunostinta cu o cumatra, una dintre femeile care se ingrijesc de curatenie la biserica. Fiind in Simbata Mortilor, Floarea Dragovin se reface dupa pomana de mai de dimineata si paseste impleticit prin noroiul ulitei. In schimb, are amabilitatea de a ne da dezlegare la poze, in biserica.
Pc. Pr. Sanda Ionel-Ciprian…
…asa sta scris deasupra unui portret mare, pe peretele dinspre apus al naosului. Infatisat in stil bizantin, cu chip evlavios si trup subtire, parintele vegheaza la linistea celorlalte icoane. Se adevereste, care va sa zica, macar o parte din spusele turnatorului anonim.
„Asta-i popa-l nostru“, zice cu mindrie Floarea. Si, dupa ce, alaturi de cumatra sa, aprinde o luminare, intreaba trufas: „Acuma spuneti dumneavoastra dac-ati mai vazut popa asa tinar si vrednic!“ Ce-i drept, la cit de putin ne preumblaseram noi prin bisericile patriei, raspunsul nu poate fi decit nu.
Cu sau fara portret…
…pe peretii bisericii, parintele Sanda ramine preferatul satenilor din Caciulatesti. Adunati pe la porti, enoriasii nu au, despre parohul lor, decit cuvinte de lauda.
„Nu are el treaba cu femeile, ca are nevasta si doua fete. Si nici raliuri nu face“, spune Eugenia Nina, care locuieste la jumatatea distantei dintre biserica si casa popii. „Nici dusmani nu credem sa aiba pe-aici, nu stim cine i-o vrea raul dupa ce a facut biserica in sat“, mai spune femeia.
Pina la urma, singurul care poate sa ne lamureasca ramine chiar cuviosia sa Ionel Ciprian Sanda. Pe care il asteptam citeva ceasuri, sa termine de citit la capul tircovnicului mort la Sadova. Intre timp, ne mai convingem de un lucru, si anume ca zisa masina straina, numai buna de raliuri, e de fapt o banala Dacie, evlavios inmatriculata DJ-40-POP. In fine, parintele Sanda are timp sa ne lumineze in privinta acuzatiilor ce i-au fost aduse.
„Nici nu-mi vine sa cred ca poate rosti cineva asemenea neadevaruri! Sa nu-mi fie luat drept lauda, dar nu sint nici cinci ani de cind am luat parohia, si-am ridicat biserica din Caciulatesti si, daca ne-ajuta Domnul, pina in octombrie va fi gata si cea din Toceni. Chiar Inalt Preasfintia Sa Mitropolitul Teofan mi-a spus ca n-a mai intilnit paroh care sa inceapa lucrarile pentru doua lacasuri deodata. Iar pentru plata zugravilor, m-am imprumutat pe obrazul meu de la oamenii din sat. Ei spun ca sint fustangiu si ca tin raliuri, eu, care nici casa parohiala n-am: stau cu chirie. Iar faptul ca portretul meu se regaseste in biserica la a carei constructie am contribuit si eu, dupa puteri, poate sa para ciudat numai pentru cineva fara cultura bisericeasca! Cultul ortodox permite ca aceia care au contribuit la ridicarea unui lacas de cult sa fie pictati pe perete, dar numai cu acordul ierarhului locului – mitropolitul sau episcopul.“
Fiind toate acestea spuse, raminem cu o singura nelamurire, legata de „grupul de lume“ suparat pe parinte. Grup care a stiut, se vede treaba, sa se piteasca bine dupa vreun tufis din marea gradina a Domnului.
