20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFostul sef al gardienilor publici olteni, Dorel Vochin, este cercetat intr-un nou dosar

Fostul sef al gardienilor publici olteni, Dorel Vochin, este cercetat intr-un nou dosar

Dorel Vochin, fostul instructor-sef al Corpului Gardienilor Publici (CGP) Olt, arestat in primavara anului trecut pentru neglijenta in serviciu, fals intelectual si uz de fals, este cercetat de ieri intr-un nou dosar penal de delapidare. Verificarile efectuate de lucratorii din cadrul Serviciului de Cercetare Penala al Inspectoratului Judetean de Politie Olt au scos la iveala faptul ca fostul sef al CGP Olt si-a insusit ilegal din fondurile institutiei aproape un miliard de lei. Banii au fost incasati direct de catre Vochin de la mai multe firme din judet, carora acesta le spunea ca sumele reprezinta contravaloarea serviciilor de paza prestate de institutia pe care o conducea.

Potrivit anchetatorilor, fostul sef al gardienilor publici olteni a primit si marfuri in compensare de la firmele care nu aveau bani suficienti ca sa plateasca serviciile gardienilor. In total, prejudiciul cauzat CGP Olt chiar de catre seful institutiei a fost estimat la 838.719.983 de lei.

Dorel Vochin – „colectionar“ de dosare penale

Protagonistul dosarului finalizat de politistii olteni si inaintat ieri procurorilor olteni, Dorel Vochin, de 48 de ani, este de mai bine de un an in arestul IPJ Olt. Impreuna cu Adrian Sorin Jianu, de 36 de ani, lichidatorul judiciar al SC SUINPROD SA Caracal, si cu Paraschiva Cernatescu, de 43 de ani, fosta contabila la CGP Olt, fostul sef al gardienilor publici olteni este judecat pentru delapidare, complicitate la delapidare, neglijenta in serviciu, fals intelectual si uz de fals. Vochin este acuzat ca, in intervalul mentionat anterior (februarie 2001-februarie 2002), a incasat de la persoana care fusese desemnata lichidator judiciar al SC SUINPROD SA Caracal, Adrian Sorin Jianu, precum si de la alte societati comerciale din judet o suma totala de peste 2,4 miliarde de lei. Pretextul incasarii sumelor: contravaloarea prestatiei de paza a CGP Olt. Vochin incasa banii pe care nu i-a depus insa niciodata la sediul unitatii, ci in… propriul buzunar. Afacerea se derula aparent legal: pentru banii incasati, el elibera chitante dintr-un carnet neinregistrat, pe care il primise in acest sens de la complicele sau, Adrian Sorin Jianu. Pe chitantele taiate era aplicata stampila CGP Olt.

Cercetarile politistilor au mai descoperit si ca, in aceeasi perioada, Dorel Vochin si-a insusit din patrimoniul institutiei pe care o patrona si bunuri in valoare de aproape 23 de milioane de lei.

Contabila CGP Olt, Paraschiva Cernatescu, a intocmit, in urma indicatiilor sefului direct, Dorel Vochin, un ordin de plata cu care a reusit sa vireze in contul unei firme din Slatina, SC ZAVELCA ORIENT-EXPRES SNC, suma de o suta de milioane de lei, fara sa verifice daca plata era sau nu justificata cu documente legale.

Fostul sef al CGP Olt, Dorel Vochin, este cercetat din 10 aprilie 2002 in stare de arest. Cu o zi inainte de a fi arestat, Vochin a fost retinut la Vama Bors, chiar in momentul in care intentiona sa fuga din tara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS