14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalFlagrant la Mercur

Flagrant la Mercur

Agenţii de pază din supermagazinul craiovean Mercur au prins in flagrant un hoţ care se pregătea să plece acasă cu buzunarele incărcate. Ştefan Adrian Ciuciulin, de 20 de ani, din Băileşti, a intrat, luni după-amiază in standul cu autoservire Diverta, de la parterul complexului nou al magazinului Mercur. După citeva minute, a dat să plece, cuprins de o grabă subită. Lucru normal, intrucit şterpelise de pe rafturi şi dosise prin buzunare un calculator de birou, două casete cu muzica preferată – „Eminem“ şi „Paraziţii“ – plus o cutie cu… agrafe de birou. Cind mai avea ciţiva metri pină la ieşirea din Mercur, a fost insă oprit de agentul de pază Sabin Neagoe de la WORLD SECURITY, care l-a imobilizat şi l-a dat pe mina poliţiei. In faţa organelor de poliţie, hoţul şi-a recunoscut fapta. Pentru furt calificat, Ştefan Adrian Ciuciulin riscă o pedeapsă cu inchisoarea intre trei şi 15 ani.

Doar in acest an in supermagazinul Mercur au fost prinşi de agenţii de pază 11 hoţi, prejudiciul – de aproximativ patru milioane de lei – fiind recuperat integral.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS