20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCorul elevilor cinta de jale: „Doamna invatatoare nu a lovit-o pe Roxana...“

Corul elevilor cinta de jale: „Doamna invatatoare nu a lovit-o pe Roxana…“

O invatatoare iute din fire, un copil cu ochiul vinat, un altul tipind pe ulita dupa taica-sau, plus o reclamatie la Inspectorat; toate acestea au fost suficiente pentru a scoate din amorteala o comunitate marunta cum este cea din satul Beharca, apartinind comunei Almaj. Titel Tudor afirma cu tarie ca ambii copii ai lui au fost „altoiti“ zdravan de invatatoarea Doina Staicu, ale carei metode „didactice“ sint impanate cu palmuieli, „motaieli“ si scuturari „seismice“ de umeri. Venita sa constate faptele si sa stabileasca adevarul, inspectoarea scolara Carmen Ciortan a asistat la un adevarat spectacol: copii adunati in fata clasei si recitind in cor:

„Doamna invatatoare nu a lovit-o pe Roxana!“, alti parinti care ii tineau partea invatatoarei si tabara adversa, a celor care afirmau ca nu o singura data odraslele le-au venit acasa cu vinatai sau urme de degete pe fata.

Gabriela Roxana Tudor are zece ani, este eleva in clasa a IV-a si invata in aceeasi clasa cu fratele ei, Mihai, boboc de clasa I, intr-o clasa de invatamint simultan din Beharca. Ei nu se mai duc de trei zile la scoala din cauza incidentului petrecut marti, in aceasta saptamina.

„Doamna invatatoare m-a mutat cu o fata, Larisa, in banca, dar eu i-am spus ca nu vreau sa stau cu Larisa, pentru ca m-a imbrincit. Atunci doamna invatatoare a venit, mi-a dat o palma, m-a luat de par si m-a dat cu capul de banca“, povesteste Roxana, care are sub ochiul drept o zgirietura destul de superficiala.

Fratele ei spune ca, atunci cind a vazut ca invatatoarea ii bate sora, a vrut sa se duca acasa si sa isi cheme tatal.

„Atunci, doamna invatatoare a inchis usa, nu m-a lasat sa plec si mi-a dat o palma peste fata“, isi aminteste baiatul.

Aflind de cele intimplate, tatal, Titel Tudor, suparat deja pe conducerea care nu ii permite sa isi mute copiii la Scoala din Almaj, a declarat razboi invatatoarei batause. Prin urmare, a doua zi a facut o plingere la Inspectoratul Scolar.

„Nu este posibil sa vina copilul plingind acasa ca l-a batut invatatoarea la scoala! Acum nu a mai ramas decit o zgirietura, dar marti avea ochiul vinat!“, spune barbatul, suparat peste masura.

Lectie deschisa la…reconstituire

Ieri, la Scoala cu clasele I-IV din Beharca se incerca „reconstituirea“ incidentului de marti, in prezenta inspectoarei scolare Carmen Ciortan. Adunati in fata clasei, copiii priveau speriati cind la parintele furios, cind la invatatoarea incruntata, cind la inspectoarea hotarita sa stabileasca adevarul.

„Copii, cum s-a zgiriat Roxana la ochi?“. „Roxana a plins, s-a sters cu miinile la ochi si s-a zgiriat singura“, recitau copiii la unison, privind in pamint sau la doamna invatatoare. „Si doamna invatatoare a batut-o pe Roxana?“. „Doamna invatatoare a luat-o pe Roxana de mina si a pus-o in alta banca, dar nu a batut-o“, continua declaratia colectiva. „Cine va invata, ma, pe toti sa mintiti, ca ieri spuneati altceva? Zi, ma, Costinele, ce mi-ai spus mie aseara, ca ziceai ca o sa spui adevarul! Cu gura ta ai spus ca v-a zis ca, daca spuneti ceva, va bate!“, rabufnea din cind in cind Titel Tudor.

„L-a dat cu capul de tabla si a venit cu singele curgind din frunte pe piept!“

In sprijinul barbatului au sarit alti parinti, ai caror copii primisera „corectii“ asemanatoare cu cea a Roxanei.

„Pe baiatul meu l-am mutat la Almaj, tot din cauza bataii. L-a dat cu capul de tabla si a venit cu singele curgind din frunte pe piept. Si n-a invatat nimic. Copil in clasa a IV-a nu stie sa scrie pe litere!“, spune Maria Stanescu. „Si baiatul meu a venit anul trecut cu urme de palma pe fata“, adauga si Badea Gica.

Invatatoarea Doina Staicu are insa si aparatori, fosti elevi ai ei, actuali parinti, care spun ca nu au avut niciodata probleme de acest gen.

Palida si pierduta in fata avalansei de acuzatii, invatatoarea a negat vehement toate lucrurile care i se pun in circa. Speriata de prezenta inspectoarei scolare, Doina Staicu s-a dezis pina si de micile mustrari, de nevinovatele ciufuleli si de „capacele“ parintesti la care orice profesor apeleaza din cind in cind: „Nu am dat niciodata o palma si nu am batut pe nimeni in 36 de ani de cind sint cadru didactic“.

Inspectoarea venita ieri la Almaj va face un referat cu cele constatate, in urma caruia Inspectoratul Scolar va decide daca Doina Staicu va fi sau nu sanctionata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS