16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalInca un cititor a urcat la volanul unei Dacii

Inca un cititor a urcat la volanul unei Dacii

Marele premiu al verii 2002 oferit de Gazeta de Sud fidelilor sai cititori, o Dacia 1310, a fost cistigat ieri de Nicoleta Mariana Casapu. Tinara de 28 de ani este casatorita si are un baietel de numai trei luni. Ea s-a dovedit a fi cea mai norocoasa dintre cei aproape 6.000 de participanti la aceasta extragere. „Niciodata nu am sperat sa avem o Dacie noua, pentru ca nu aveam bani sa ne permitem una.“ Nicoleta este inginera, dar acum se afla in concediu, avind grija de micutul Denis-Cristian. Sotul ei, Mircea Casapu, lucreaza la COMAT si era la serviciu atunci cind a primit fericita veste. Bucuria sotilor Casapu este cu atit mai mare cu cit, in urma cu doi ani, un om fara inima i-a inselat si le-a vindut o masina cu seriile falsificate, pagubindu-i pe cei doi de banii strinsi la nunta.

„Am fi putut sa-i facem rau acelui om; am fi putut chiar sa o vindem si noi altcuiva. Dar nu am facut-o si iata ca Dumnezeu ne-a ajutat“, spune Nicoleta cu glasul tremurind. Nici Mircea, nici Nicoleta nu au permis de conducere, dar se vor grabi sa urmeze cursurile unei scoli de soferi: „Dupa ce ne luam permisul, primul drum pe care-l vom face cu masina oferita de Gazeta de Sud va fi la tara, la Radomiresti. Acolo sint inmormintati parintii mei si nu am mai trecut de multa vreme sa aprindem o luminare.“ Am fost curiosi daca vreun semn, vreun vis i-ar fi prevestit Nicoletei bucuria pe care urma sa o traiasca: „Nu imi amintesc prea bine ce am visat noaptea trecuta, dar nici vorba sa fi fost la fel de frumos cum visez acum.“ Visul Nicoletei este insa unul cit se poate de adevarat. Si la fel de adevarat poate deveni pentru oricare dintre cititorii nostri, carora Nicoleta le ureaza „sa citeasca in continuare Gazeta de Sud si sa aiba numai succes la concursurile ce vor urma“. Celor care ne citesc zi de zi le uram si noi mult noroc la tombola ce va avea loc la sfirsitul acestei luni, cind 20 de abonati ai cotidianului nostru vor fi premiati cu cite un milion de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS