29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn batrin a fost omorit in bataie de fiul sau vitreg

Un batrin a fost omorit in bataie de fiul sau vitreg

Petre Cocos, de 67 de ani, din Tismana – Gorj, a murit in noaptea de vineri spre simbata dupa ce a primit citiva pumni de la fiul sau vitreg. Batrinul nu avea familie si traia in concubinaj cu o femeie din sat, Emilia Brinzan. Cei doi hotarisera sa-l infieze pe Nicolae Petre Vacariu, de 25 de ani, din aceeasi localitate. Emilia Brinzan ii facuse chiar acte acestuia pentru a-i lasa mostenire o casa. In seara de 26 iulie, Nicolae Petre Vacariu se intorcea cu vitele de pe islaz, cind l-a intilnit pe tatal sau vitreg la o circiuma din sat. Tinarul s-a aratat foarte nemultumit de faptul ca, in timp ce el munceste, Petre Cocos isi petrece timpul prin circiumi. Dupa citeva cuvinte pe care si le-au adresat unul altuia, Nicolae Vacariu i-a dat citiva pumni batrinului, care a cazut si a murit pe loc, spre stupefactia celor prezenti. Cadavrul acestuia a fost transportat la morga Spitalului din Tirgu Jiu. Pentru ca batrinul nu avea familie, trupul lui a fost ridicat de la morga de niste vecine.

„Nu stim ce s-a intimplat acolo. Am auzit ca a murit dupa ce a luat citiva pumni. Este o situatie mai speciala pentru ca nu avea copii, nu avea pe nimeni in sat“, a spus una dintre vecine. Localnicii il cunosteau pe Nicolae Vacariu ca pe un tinar linistit. De aceea ei au fost surprinsi sa afle ca a comis o asemenea fapta. Despre batrin, lumea spune ca obisnuia sa mai bea si probabil facuse acelasi lucru si inainte sa se ia la cearta cu fiul sau vitreg. De asemenea, batrinul suferea de mai multe boli, printre care astm, fapt ce i-a grabit moartea. Nicolae Vacariu a fost arestat in vederea cercetarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS