10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Stiri diverse

Partea sirba nu este interesata de tranzitul pe la Portile de Fier II

Deschiderea punctului de frontiera de la Portile de Fier II ar putea fi realizata in scurt timp daca autoritatile iugoslave si-ar da acordul in aceasta privinta. Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, Viorel Palasca, partea sirba nu si-a manifestat interesul pentru deschiderea acestui punct de trafic, deoarece s-ar reduce considerabil traficul rutier pe partea iugoslava, ceea ce ar insemna o pierdere financiara importanta. Punctul de frontiera de la Portile de Fier II ar putea deveni operational in orice moment, avind toate dotarile necesare.

(F.L.)

AQUATERM Tirgu Jiu si DISTRIGAZ au cazut la intelegere

Conducerea Societatii AQUATERM si cea a Primariei Tirgu Jiu s-au intilnit cu reprezentantii locali ai DISTRIGAZ pentru a negocia conditiile impuse pentru esalonarea datoriilor. Firma de distributie a gazelor cerea, printre altele, garantarea achitarii datoriilor cu patrimoniul primariei, fapt calificat ca inacceptabil de autoritatile locale. In urma negocierilor s-a hotarit ca societatea AQUATERM sa achite pina pe 19 aprilie catre DISTRIGAZ opt miliarde de lei, restul datoriei de pina la 85 de miliarde de lei urmind sa fie esalonat in 24 de rate lunare. „Societatea AQUATERM a dat deja doua miliarde si poate sa faca rost si de ceilalti bani“, a spus primarul Florin Circiumaru. Municipalitatea a mai reusit sa-i convinga pe cei de la DISTRIGAZ sa renunte si la conditia de garantare cu patrimoniul primariei. „Vom pune gaj subventiile acordate pentru agentul termic. La nivel local, ne-am inteles cu cei de la DISTRIGAZ, dar este nevoie de aprobare de la Bucuresti pentru ca Banca Mondiala a impus la rindul sau conditii foarte dure“, a mai spus primarul.

(C.C.)

Depasiri ale indicatorilor de poluare la agentii economici

Laboratorul de analize fizico-chimice, biologice si bacteriologice ale Companiei Nationale APELE ROMANE – Directia Drobeta Turnu Severin a efectuat 76 de analize fizico-chimice la sursele de poluare – agenti economici. Au fost determinati in medie 12 indicatori specifici pentru fiecare unitate, care se regasesc in actele de reglementare emise. La sapte din probele prelevate, reprezentind evacuari de ape uzate orasenesti, a fost determinat indicatorul „coliformi totali“, pentru fiecare proba, valorile fiind de doua-trei ori mai mari decit limitele admise. Principalii utilizatori care au depasit indicatorii reglementati sint: CELROM SA Drobeta Turnu Severin, SNP PETROM – depozitul Simian, SC MESACONS SA Balotesti, SOMACO SA, Primaria Simian, SC FORCONCID SA Drobeta Turnu Severin si ENERGOCONSTRUCTIA SA Halinga.

(D.L.)

Controale la spitalele din Mehedinti

O comisie mixta, formata din reprezentanti ai Ministerului Sanatatii si ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a verificat, la sfirsitul saptaminii trecute, activitatea spitalelor din Mehedinti. Controlul a inceput vineri, 5 aprilie, la Spitalul Orasenesc Orsova si s-a finalizat la Spitalul din Strehaia, simbata, 6 aprilie. Concluziile controlului vor face obiectul unui raport preliminar, care va fi prezentat Ministerului Sanatatii si Familiei si Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. „Se vor cauta solutii pentru eficientizarea unitatilor sanitare din judet. Cele care nu se vor ridica la parametrii de calitate doriti vor fi orientate catre un alt tip de asistenta sociala, cum este asistenta sociala sau asistenta pentru bolnavii cronici. Prin acest control nu s-a urmarit inchiderea unitatilor sanitare sau reducerea de personal. Am avut surpriza, la Spitalul din Vinju Mare, ca bolnavii sa le solicite membrilor din comisia de control sa nu inchida unitatea sanitara“, a spus dr. Stela Ciobotea, directoarea Directiei de Sanatate Publica Mehedinti.

(D.L.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS