16.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCorespondenta dintre Lay si Bush releva interesele politice si de afaceri comune

Corespondenta dintre Lay si Bush releva interesele politice si de afaceri comune

Ken Lay, fostul presedinte al grupului american Enron, si George W. Bush au fost in relatii apropiate, care s-au bazat si pe interesele politice si de afaceri comune, dupa cum releva corespondenta dintre acestia din perioada cind presedintele SUA era guvernator de Texas, care include si o scrisoare din 1999, prin care Lay ii transmite lui Bush ca prim-ministrul Romaniei (Radu Vasile – n.r.) doreste sa-l intilneasca, informeaza Reuters. „Enron a finalizat recent o societate mixta cu Petrom, in sectorul marketingului gazelor naturale, si va deschide un birou la Bucuresti. Sintem interesati sa participam pe pietele de energie si de alimentare cu apa din Romania“, se arata in nota remisa lui George W. Bush, la 11 iunie 1999, pe cind acesta era guvernator al statului Texas. In timp ce Bush promova reglementarea sectorului de electricitate, Lay ii solicita lui sa se intilneasca cu demnitari din statele unde Enron era prezent.

Printr-o scrisoare din 3 aprilie 1997, Lay a aranjat o intrevedere intre Bush si ambasadorul in SUA al Uzbekistanului, semnalind ca „Enron a deschis un birou la Taskent si negociem infiintarea unei societati mixte de doua miliarde de dolari… pentru a dezvolta rezervele de gaze naturale ale Uzbekistanului“. Documentele publicate vineri, 15 februarie, au fost remise organizatiilor de presa si grupurilor de interese publice care au invocat libertatea de circulatie a informatiilor si au solicitat sa examineze corespondenta lui Bush referitoare la Enron. Un purtator de cuvint al asociatiei Public Citizen a indicat ca mai multe documente ar putea fi publicate saptamina viitoare. „Doresc sa-ti multumesc pentru eforturile tale de a gasi o cale de mijloc in dezbaterile privind restructurarea industriei de electricitate din Texas“, a scris Lay intr-o scrisoare trimisa lui Bush la 5 iunie 1997.

Relatia dintre Lay si Bush a devenit o problema politica de cind Enron, fostul lider al comertului cu energie din SUA, a fost protagonistul celui mai rasunator faliment din istoria SUA in luna decembrie. Lay, care a demisionat din functie la inceputul acestei luni, a fost un vechi aliat al lui Bush si un generos donator in campaniile sale politice. Inalti oficiali ai administratiei Bush au indicat ca Lay a solicitat ajutor in perioada cind incerca sa salveze Enron de la faliment, insa au precizat ca Bush nu a fost la curent. Casa Alba a minimalizat vineri importanta documentelor date publicitatii. „Sint lucruri cunoscute.

Bush, ca orice alt guvernator, a primit mii si mii de scrisori de la persoane din Texas, cu diverse pareri despre o varietate de probleme. Iar, ca guvernator, Bush a luat intotdeauna decizii in functie de ceea ce era in interesul tuturor texanilor“, a declarat purtatorul de cuvint al Casei Albe, Scott McClellan, adaugind ca „Bush a admis intotdeauna ca Lay il sprijinea“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS