12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDocumentele au fost gasite vraiste pentru ca directorii nu au... secretare

Documentele au fost gasite vraiste pentru ca directorii nu au… secretare

Conducere dictatoriala la Scoala din Daneasa

Un control efectuat pe neasteptate in unitatile scolare din judetul Olt a scos la iveala mari nereguli in documentele a aproape jumatate dintre acestea. Controlul a fost efectuat in perioada 14-18 ianuarie de catre comisii formate din trei-patru inspectori scolari si a avut ca scop verificarea respectarii O.M. 4898/31.10.2001 privind regimul juridic al actelor de studii si al documentelor de evidenta scolara. Comisiile au mers in toate unitatile din judetul Olt, fiind vizate in special cele care nu fusesera controlate deloc in ultimii cinci ani si cele pentru care s-au primit diverse sesizari din partea parintilor, a primarilor si chiar a cadrelor didactice.

Directorii de unitati scolare nu aveau intocmite planurile manageriale deloc sau le realizasera superficial. In ceea ce priveste planurile de munca saptaminale, acestea nu existau in aproape nici o unitate. Cataloagele nu erau completate in intregime, unele neavind trecuta situatia de la sfirsitul primului semestru. Altele nu erau nici macar stampilate si semnate de catre directorul scolii respective. Registrele matricole nu erau completate de trei-patru ani, iar in cartile de munca nu se operase din 1999, desi intre timp s-au efectuat indexari si mariri salariale. „Toate aceste nereguli le-am constatat chiar si eu in controlul pe care l-am efectuat in doar patru unitati scolare din satele Movileni, Bacea, Perieti si Balteni. La doua scoli s-au gasit si medii la purtare neincheiate din neglijenta“, a spus inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Olt, Toma Pruna. El a precizat ca majoritatea neregulilor au fost constatate in unitatile din mediul rural, iar singurii vinovati sint directorii. Toma Pruna a spus ca acestia si-au gasit ca singura scuza faptul ca nu au… secretare: „De citiva ani s-au desfiintat posturile de secretare la scolile din mediul rural, iar directorii au dat acum vina pe acest lucru. Toate atributiile secretarelor au fost preluate automat de directori, iar la control au spus ca nu au mai facut fata situatiei. Dar puteau sa roage o profesoara sa-i ajute, stateau in vacanta citeva ore dupa program si le puneau pe toate in ordine.“

Deocamdata, directorii gasiti cu documentele scolare in dezordine au primit un termen de zece zile in care sa puna totul la punct. Daca si la controlul care va urma vor mai fi gasite nereguli, directorul scolii respective va fi demis pe loc. In ceea ce priveste rezolvarea sesizarilor primite, s-a luat deja o prima masura. In urma controlului la Scoala din comuna Daneasa, directorul Ilie Gheorghe, care fusese reclamat de citeva cadre didactice, a fost sanctionat cu avertisment de catre Consiliul de Administratie al ISJ Olt pentru „conducere dictatoriala“. O comisie de inspectori a mers marti in comuna Brincoveni, pentru a rezolva o sesizare primita din partea consiliului local, care se refera la proasta gestionare a fondurilor de catre directorul Scolii din satul Margheni.

Inspectorul general-adjunct al ISJ, Toma Pruna, a precizat ca, pe linga neajunsuri, s-au gasit si lucruri bune si unitati scolare model: „Planificarile profesorilor erau intocmite corespunzator, iar majoritatea scolilor aratau foarte bine din punct de vedere al aspectului general al cladirii, mobilierului si al curateniei. In unele scoli, in special din orase, nu a fost gasita nici o neregula in documente.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS