17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLeonard Doroftei - acasa

Leonard Doroftei – acasa

Campionul mondial in versiunea WBA vrea sa boxeze si pentru titlul mondial in versiunea WBC

Pugilistul Leonard Doroftei, campion mondial la categoria semiusoara, versiunea WBA, a sosit ieri in Romania, pe Aeroportul International Otopeni, cu o aeronava a companiei KLM. Doroftei a coborit din microbuzul care l-a transportat de la avion infasurat intr-un drapel tricolor si tinind centura de campion pe umar.

Pugilistul a fost intimpinat de numerosi oficiali, suporteri, jur-nalisti, iar doua tinere imbracate in costume nationale i-au oferit piine si sare, dupa ritualul traditional de bun venit. Leonard Doroftei a ridicat centura deasupra capului, dupa care a fost felicitat de cei prezenti. Campionul mondial a fost intimpinat de mama si alti membri ai familiei sale si de oficialitati din Ministerul Tineretului si alti pugilisti de renume.

„Sint intr-o forma extraordinara.

Vreti sa va fac o proba?“

Campionul mondial a facut deplasarea in Romania alaturi de sotia sa, Monica, de cei doi fii, Alexandru si Andrei, si de Michel Yvon, presedintele clubului canadian InterBox, unde activeaza campionul mondial. Cei peste 150 de suporteri, majoritatea veniti din judetul Prahova, au scandat: „Doroftei de la Ploiesti, campionul tarii esti!“. Leonard Doroftei a plecat spre Ploiesti in masina patronului Box Club Lauruc, Mihai Lauruc, care s-a oferit sa fie, timp de doua zile, soferul campionului mondial. Drumul spre Ploiesti s-a facut in coloana oficiala, Doroftei aflindu-se in masina alaturi de cei doi fii. Cit a durat deplasarea spre Ploiesti, campionul mondial a negociat cu Mihai Lauruc, ca pugilistii Lucian Bute, Caludiu Risco, Adrian Nascu si Florin Stan, care evolueaza la BC Lauruc, sa treaca la profesionism. Coloana oficiala s-a oprit la intrarea in judetul Prahova, unde oficialitatile prahovene au organizat o ceremonie de primire a campionatului mondial. Dupa sosirea in Romania, Doroftei a declarat: „Ce este mai frumos decit sa porti aceasta centura si sa ai steagul pe tine, sa reprezinti Romania? Sint foarte mindru de reactiile romanilor din toate colturile lumii, in special ale celor din locul unde am crescut si unde vreau sa-i cresc si pe copiii mei. Va multumesc pentru tot ceea ce faceti pentru mine. Pot sa disput revansa chiar si acum. Revansa poate fi oriunde, chiar si in Romania. Aici il voi bate pe Balbi prin abandon, poate chiar prin K.O.. Sint intr-o forma extraordinara. Vreti sa va fac o proba?“. Campionul mondial a declarat ca de multe ori, in timpul meciului cu Balbi, a fost pe punctul sa renunte, dar a rezistat gindindu-se la admiratorii sai din tara. „Am trecut prin situatii grele, in special la sfirsitul reprizei a patra, cind nu mai puteam vedea cu ochiul sting. Am reusit insa sa revin, sa lupt asa cum trebuia si sa cistig meciul. Decit sa pierzi timpul pe strada, sa te bati pentru nimic, mai bine intri intr-o sala de sport, te alaturi unui grup de baieti de virsta ta si boxezi. Ai astfel o sansa in viata, asa cum am avut si eu, care am crescut intr-o sala de box. Acum, ca am devenit campion si ma numar printre cei mai buni, sint o dovada a felului cum poti reusi prin box. Cindva, voi face o sala de box la Ploiesti, o sala adevarata, insa imi mai trebuie ceva bani, trebuie sa mai lupt in citeva meciuri pentru a stringe suma necesara“, a precizat Doroftei.

Negocieri pentru organizarea revansei la Bucuresti

Presedintele Federatiei Romane de Box (FRB), Iosif Armas, a afirmat ca spera ca forul pe care il conduce sa organizeze, anul acesta, la sala Polivalenta din Bucuresti, meciul revansa cu Balbi. Presedintele FRB a adaugat ca titlul cucerit de Doroftei constituie un mare succes pentru boxul romanesc. Yvon Michel a spus ca este mindru de faptul ca se afla in Romania, alaturi de Leonard Doroftei, mentionind ca va demara negocieri cu oficialii romani, cu ocazia acestei vizite, in vederea disputarii in Romania a partidei revansa: „Oamenii de aici sint capabili sa organizeze evenimente sportive de anvergura, deci nu cred ca sint probleme in ceea ce priveste nivelul resurselor umane si materiale pentru ca revansa cu Balbi sa aiba loc in Romania. Organizatorii romani trebuie sa faca insa o oferta care sa fie comparabila cu ofertele pe care le-am putea primi din SUA sau Canada. Voi ramine timp de o saptamina in Romania, pentru a negocia cu reprezentantii partii romane“.

Familia si suporterii l-au sustinut pe campionul mondial

Mama lui Leonard Doroftei a declarat ca a fost foarte emotionata atunci cind a urmarit meciul in urma caruia fiul ei a cucerit titlul de campion mondial: „Este greu pentru o mama sa-si vada copilul plin de singe. Mi-au dat lacrimile, cind am vorbit cu el la telefon, dupa meci, dar el imi spunea: „Nu plinge, mama, ca sint bine!”. Nu mi-am inchipuit, atunci cind era mic, ca va ajunge campion mondial, m-am gindit la asta abia mai tirziu, cind el deja incepuse sa aiba rezultate in box. Stiam ca poate sa fie campion, pentru ca ii cunosteam puterea si ambitia“. Sotia campionului mondial a declarat ca incurajarile suporterilor romani au contat foarte mult pentru sotul sau: „Leonard este un sportiv tenace si stie ce vrea. Cred ca fiul nostru mai mic va practica boxul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS