10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO tona de cupru a fost furata din ICMET Craiova

O tona de cupru a fost furata din ICMET Craiova

• Pentru sustragerea metalului, hotii a trebuit sa desfaca 1.200 de suruburi • Barele de cupru erau prinse pe un stand de incercari si nu au fost folosite niciodata • Valoarea metalului sustras intr-o singura noapte se ridica la peste 100 de milioane de lei • Politia a inceput cercetarile pentru prinderea hotilor

Aproape o tona de cupru sub forma de bare a disparut din cladirea Institutului de Cercetare pentru Masini Electrice si Tranformatoare (ICMET) Craiova intr-o singura noapte. Metalul, in valoare de peste 100 de milioane de lei, a fost furat dupa ce hotii au desfacut, timp de doua saptamini, 1.200 de suruburi. In dimineata de 8 ianuarie, angajatii ICMET au descoperit ca din Laboratorul de Mare Putere (LMP) au disparut barele de cupru de pe standul de incercari.

In apropiere de intrarea in incinta a fost gasita si poteca lasata de hoti prin zapada si a fost anuntata politia. „Cantitatea aproximativa este de 930 de kilograme de cupru, valoarea pe piata a acestuia fiind, in prezent, de 115.000 lei/kg. Barele erau prinse pe stand cu 1.200 de suruburi M16 cu piulita si contrapiulita. Asta inseamna ca le-a trebuit hotilor cam doua saptamini pentru a desface aceste suruburi. Barele au fost sustrase in noaptea de luni spre marti, pentru ca dimineata au fost descoperite urmele in zapada. Laboratorul de Mare Putere este una dintre celulele institutului unde nu se lucreaza si de aceea hotii au putut opera nestingheriti“, a spus Mircea Aciu, directorul ICMET. Desi au intrat in dotarea laboratorului inca de la infiintare, in urma cu aproximativ 40 de ani, barele nu au fost folosite niciodata. Politia a demarat o ampla ancheta pentru prinderea hotilor si recuperarea barelor de cupru. Asta daca nu au fost deja topite si vindute pe piata neagra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS