21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieBacalaureatVâlcea, locul 3 pe țară la examenul de bacalaureat

Vâlcea, locul 3 pe țară la examenul de bacalaureat

În județul Vâlcea, rata cumulată de promovare la examenul de bacalureat este de 77,75%, peste cea de la nivel naţional, aceasta fiind de 75,2%.

La proba de Limba și literatura română, 2041 candidați (94,15%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci) din cei 2168 prezenţi, la proba obligatorie a profilului 1872 de candidați (85,44%) din 2191 prezenţi au obţinut nota minimă. La proba la alegere a profilului și a specializării din cei 2211 candidaţi prezenţi au obţinut nota 5(cinci) 1981 (89,6%).

Au fost depuse 850 de contestații (36,72% din totalul elevilor), 288 la Limba și literatura română, 261 la proba obligatorie a profilului şi 301 contestaţii la proba la alegere a profilului și a specializării.

Au promovat 1800 de candidați, dintr-un total de 2315 candidați prezenți.

14 candidaţi au obţinut media 10, poziţionând judeţul nostru pe locul 3 la nivel naţional. Cele 14 medii de 10 au fost obţinute de elevi de la:

  • Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea – 7 elevi;
  • Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea – 5 elevi;
  • Colegiul Naţional „Alexandru lahovari”, Rm. Vâlcea – 1 elev;
  • Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, Drăgăşani – 1 elev.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 78 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 132 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
  • 124 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS