2.1 C
Craiova
sâmbătă, 4 decembrie, 2021
Știri de ultima orăEducatieAdmitereAu mai rămas peste 220 de locuri în licee

Au mai rămas peste 220 de locuri în licee

Un număr de 1.501 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat (anul școlar 2021 – 2022) în prima etapă de repartizare computerizată.

În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 220 locuri. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2021 – 2022). Au fost repartizați în învățământul liceal de stat 98,49 % dintre elevi, din totalul celor cu opțiuni completate (1524). 905 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 596 candidați la filiera tehnologică. În total, au fost completate 17. 475 de opțiuni, rezultând o medie de 11,64 opţiuni/elev.

714 dintre elevii cu opțiuni completate au fost repartizați la prima opțiune. În Gorj nu au fost candidați cu media generală 10. Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate: 199 elevi la specializări vocaţionale; 12 elevi în învăţământul militar; 14 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă; 12 elevi pe locurile elevilor cu CES; 0 elevi în învățământul special. Alți elevi s-au înscris pe locurile alocate rutelor de școlarizare în învățământul profesional.

Au început înscrierile

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 25-28 iulie candidații repartizați în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. Un număr de 23 elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere.

Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic. Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. În intervalul 9 – 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 3 / CSO Filiași luptă în Vâlcea, cu...

CSO Filiași, echipă care și-a încheiat aventura din Cupa...

ȘTIRI GdS