Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a încheiat, pe 19 iulie, perioada de înscriere pentru concursul de admitere din sesiunea 2026, iar cifrele confirmă interesul tot mai mare al tinerilor pentru o carieră în domeniul sănătății.
În total, 1.394 de candidați s-au înscris la cele nouă programe de studii ale universității, cu 11,3% mai mulți decât în anul precedent, când au fost înregistrate 1.252 de dosare.
Medicina, în continuare prima opțiune a candidaților
Programul de studii Medicină rămâne cea mai dorită specializare, cu 696 de candidați care concurează pentru 265 de locuri finanțate de la buget.
Pe următoarele poziții în topul preferințelor se află:
- Medicină Dentară – 229 de candidați pentru 40 de locuri;
- Farmacie – 117 candidați pentru 30 de locuri;
- Asistență Medicală Generală – 95 de candidați pentru 40 de locuri;
- Tehnică Dentară – 89 de candidați pentru 15 locuri;
- Cosmetică Medicală – 52 de candidați pentru 10 locuri;
- Radiologie și Imagistică – 45 de candidați pentru 15 locuri;
- Nutriție și Dietetică – 37 de candidați pentru 15 locuri;
- Balneofiziokinetoterapie și Recuperare – 34 de candidați pentru 20 de locuri.
Creșteri importante pentru mai multe specializări
Comparativ cu admiterea din 2025, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de candidați la mai multe programe de studii.
Printre specializările care au atras un interes mai mare se numără:
- Tehnică Dentară,
- Farmacie,
- Nutriție și Dietetică,
- Cosmetică Medicală,
- Radiologie și Imagistică.
Evoluția confirmă tendința de diversificare a opțiunilor viitorilor studenți și interesul tot mai mare pentru profesiile din domeniul medical și al sănătății.
Rectorul UMF Craiova: „Admiterea este prima întâlnire cu exigența profesiei”
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Dan Gheonea, le-a transmis un mesaj de încurajare tuturor candidaților care vor susține examenul de admitere.
„Fiecare candidat care a ales UMF Craiova vine către noi cu multă muncă în spate, cu emoții și cu un proiect de viață pe care începe să îl construiască. Le doresc tuturor să intre în sala de concurs cu încredere în ceea ce au pregătit și să își păstreze claritatea și curajul. Dincolo de clasamente și de note, admiterea este prima întâlnire cu exigența unei profesii care cere cunoaștere, rigoare și responsabilitate față de oameni. Le țin pumnii și sper ca, pentru cât mai mulți dintre ei, această vară să rămână începutul unei frumoase povești la UMF Craiova”, a declarat rectorul instituției.
Calendarul admiterii 2026
După încheierea perioadei de înscriere, dosarele candidaților vor fi validate în intervalul 20–22 iulie, iar listele finale ale candidaților vor fi afișate pe 24 iulie 2026.
Examenul de admitere este programat astfel:
- 26 iulie 2026, ora 08:00 – pentru programele Medicină, Medicină Dentară și Medicină MApN;
- 28 iulie 2026, ora 08:00 – pentru Farmacie, Cosmetică Medicală și Tehnologia Produsului Cosmetic, Tehnică Dentară, Asistență Medicală Generală, Radiologie și Imagistică, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Nutriție și Dietetică și Asistență Medicală Generală MApN.
Candidații declarați admiși vor putea achita taxa de înmatriculare în perioada 27–31 iulie, iar depunerea documentelor în format fizic va avea loc între 29 și 31 iulie 2026, conform programărilor stabilite de comisiile tehnice de admitere.
Citește și: Camino Dubrovnik, traseul secret care îți arată o altă față a celui mai aglomerat oraș din Croația

