9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii din Craiova, la cea de a doua simulare a Bacalaureatului: Subiectele au fost mai abordabile

Elevii din Craiova, la cea de a doua simulare a Bacalaureatului: Subiectele au fost mai abordabile

Elevii din ultimul an de liceu au susţinut ieri simularea probei obligatorii din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Elevii din Craiova au spus în majoritate că nici de această dată nu au rezolvat toate subiectele dar că cerinţele au fost mai uşoare decât la simularea judeţeană. Licenii susţin astăzi ultima probă scrisă, cea la alegere. Rezultatele vor fi comunicate pe 6 aprilie.

În judeţul Dolj, la simularea celei de a doua probe scrise din cadrul examenului de Bacalaureat au participat puţin peste 3.000 de elevi de la învăţământul de zi. În funcţie de profil, elevii au avut de rezolvat subiecte la Istorie sau la Matematică.
„La această probă au fost prezenți 3.314 candidați (83,48% din totalul candidaților înscriși pentru a susține proba: 3970 candidați – învățământ zi). 656 de candidați au fost absenți”, se arată în comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Comparativ cu simularea judeţeană, prezenţa a fost mai scăzută. Din datele prezentate atunci de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au spus că prezenţa a fost de 83,74%.

Ce au spus elevii despre subiecte

Fie că au susţinut evaluarea la istorie sau la matematică, la ieşirea din săli candidaţii au precizat că subiectele au fost mai uşoare decât cele de la simularea judeţeană care s-a desfăşurat la începutul lunii februarie.


„A fost destul de dificil. Unul dintre subiecte a fost despre autonomii locale. Este o perioadă destul de mare cuprinsă între secolele XII- XVIII şi multe evenimente. A mai fost un subiect cu Constituţiile. Cred că am făcut de 8. Mai bine decât la simularea judeţeană”, a spus unul dintre elevii la clasa de Filologie din cadrul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.


Şi elevii care au susţinut examenul la matematică au precizat că de data aceasta s-au descurcat mult mai bine. „Comparativ cu simularea judeţeană, subiectele au fost mai abordabile, chiar de la prima parte. Data trecută am avut şiruri, acum au fost derivate. Şi la partea a doua au fost integrale destul de uşoare”, a precizat un elev de la specializarea matematică-informatică de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. Astăzi, 29 martie, are loc proba la alegere a profilului și a specializării. Rezultatele vor fi comunicate pe 6 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS