12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUniversitatea de Medicină din Craiova a anunţat noua tematică pentru admitere

Universitatea de Medicină din Craiova a anunţat noua tematică pentru admitere

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a schimbat tematica şi bibliografia pentru admiterea din 2023. Noile teme au fost publicate de UMF Craiova odată cu începerea noului an universitar pentru a veni în sprijinul potenţialilor candidaţi. Modificările sunt valabile pentru Facultatea de Medicină și Facultatea de Medicină Dentară dar şi pentru Facultatea de Moașe și Asistență Medicală.

Una dintre modificările anunțate pentru admiterea din 2023 este aceea că fizica nu va mai fi disciplină de examen. Examen se va susţine doar la biologie şi chimie, după o tematică uşor schimbată. Tematica şi bibliografia au fost anunţate din a doua zi a noului an universitar pentru a veni cât mai repede în sprijinul potențialilor candidați.

Probe diferite, în funcţie de specializare

Astfel pentru Facultatea de Medicină și pentru Facultatea de Medicină Dentară, candidații vor susține două probe obligatorii cu procentaje diferite, la biologie şi chimie.

Proba de biologie va avea un procent de 80%. Pentru evaluarea la această disciplină conducerea UMF Craiova recomandă cartea „Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”, scrisă de Barbara Krumhardt, I.Edward Alcamo. University Press Târgu Mureș, Ediția 2022. Candidaţii au de învăţat toate capitolele de la biologie.
Proba de chimie organică, în schimb, reprezintă 20% şi sunt recomandate cinci capitole din două manuale. Practic, candidaţii au de consultat Manualul pentru clasa a X-a de la, editura Art, 2010 din care au Capitolul 1 şi Capitolul 3 integral dar şi subcapitolul 4.3 din Capitolul 4. Tot pentru proba de chimie este recomandat şi Manualul pentru clasa a XI-a, editura Art, 2010, capitolele 5 şi 6 integral.


Şi la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală sunt noutăţi în ceea ce priveşte tematica şi bibliografia. Conform datelor oficiale ale UMF Craiova va fi o probă obligatorie la biologie. Pentru pregătirea candidaţilor este recomnadată aceeaşi carte ca şi pentru admiterea la Facultatea de Medicină și la Facultatea de Medicină Dentară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS