16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Dolj, bacalaureatul de toamnă se restrânge în două centre

În Dolj, bacalaureatul de toamnă se restrânge în două centre

Bacalaureatul de toamnă continuă în această săptămână cu probele de evaluare a competenţelor digitale şi de comunicare. În Dolj, examenul se va desfăşura doar în douăp din cele trei centre care au fost la probele scrise. Motivul reducerii numărului de centre este că la aceste probe sunt mai puţini candidaţi.

În acest an, la sesiune de toamnă a examenului de bacalaureat sunt cei mai puţini candidaţi. Din datele ISJ Dolj, s-au înscris 944 de candidaţi, dintre care 565 sunt absolvenţi de liceu din seria curentă şi 379 sunt absolvenţi din seriile anterioare. Cei mai mulţi candidaţi au fost aşteptaţi la probele scrise, unde au fost înregistrate şi incidente, doi candidaţi fiind eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Unul dintre cei eliminaţi susţinea examenul în centrul de la Liceul „Ştefan Milcu” Calafat, fiind surprins de comisie cu căşti asupra sa.

Pe surse, se pare că respectivul candidat a fost descoperit de profesori că încerca să fraudeze examenul pentru că s-ar fi făcut microfonie în sala de examen. Şi cel de al doilea candidat eliminat a fost suprins tot cu căşti asupra sa şi susţinea examenul la Liceul „Constatin Brâncuşi” din Craiova. Cei doi candidaţi nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni de examen şi li se anulează şi notele de la toate probele susţinute anterior.

Puţin peste 20 de candidaţi în centrul de examen din judeţ

Dacă la probele scrise au fost trei centre de examen, pentru evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale vor rămâne doar două centre de examen. „Centrele pentru evaluarea competenţelor vor fi la Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova unde se vor prezenta şi candidaţii care sunt înscrişi la centrul de examen de la Liceul „Constantin Brâncuşi” din Craiova. Candidaţii din judeţ vor susţine probele de competenţe la Liceul Tehnologic „Ştefan Milcu” din Calafat”, a precizat inspectorul şcolar Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.


La Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova vor fi 107 candidaţi la proba A, 119 candidaţi la proba C şi 110 la proba D. La Liceul Tehnologic „Ştefan Milcu” Calafat sunt aşteptaţi câte 28 de candidaţi la probele A şi C şi 27 de candidaţi la proba D.
Conform calendarului, pe 22 – 23 august va fi evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română pe 25 august se va desfăşura evaluarea competențelor digitale, iar pe 26 și 29 august va fi evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Primele rezultate se vor afişa pe 31 august.

Minimum media 6 pentru promovare

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de bacalaureat sunt să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 cel puțin la fiecare dintre acestea, să obţină media generală minimum 6 la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS