20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatie131 de candidaţi la definitivat în Vâlcea

131 de candidaţi la definitivat în Vâlcea

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, s-a desfășurat astăzi, de la ora 9.00, în centrul de examen Colegiul Economic Rm. Vâlcea.

Proba s-a desfășurat la 23 discipline. Au fost prezenţi la proba scrisă 131 de candidați (dintr-un total de 138 de candidați înscriși), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Au absentat 7 candidati și s-au retras 8. Nu a fost eliminat niciun candidat.

Pentru promovarea examenului nota trebuie să fie de cel puțin 8

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt:

  • Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii (59 candidați);
  • Educație fizică și sport (21 candidați);
  • Limba și literatura română și matematică, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) (19 candidați).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 și 28 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS