12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalturi mari după contestații, la bacalaureatul din Dolj: De la 1 la 5, de la 4 la peste 6 și de la aproape 7 la peste 9

Salturi mari după contestații, la bacalaureatul din Dolj: De la 1 la 5, de la 4 la peste 6 și de la aproape 7 la peste 9

-


În Dolj, la bacalaureat, 1.063 din cele 1.479 de lucrări contestate au primit punctaj în plus. Cele mai mari diferențe de punctaj, din statisticile Inspectoratului Școlar Județean Dolj, sunt la Limba și literatura română. Lucrări de 4 au primit 6 sau chiar peste 6. De la 7.55 s-a ajuns la 9.55, adică la o lucrare aproape perfectă. Chiar și de la mai puțin, adică de la 6,8 s-a ajuns la 9.1. Cea mai mare creștere la română este de 2,7 puncte la elevii promovați, fiind de la 5 la 7, 7.

De asemenea, o lucrare cu 8,85 a fost reevaluată ca fiind perfectă și a primit 10. Interesante sunt statisticile și la candidații nereușiți. Lucrări cu punctaje de 1,10, 1,50 sau 1, 80 au primit note chiar peste 5. Chiar și la matematică o lucrare de 1,80 după contestații a primit 5.A crescut și numărul mediilor de 10. Sunt 10 elevi care au promovat examenul național cu media zece și provin de la patru colegii din Craiova.

Potrivit inspectorului școlar general, Daniel Ion, după contestații rezultatele la examenul de bacalaureat sunt mai bune.

”Rezultatele după contestații, comparativ cu cele inițiale, sunt mai bune. Se observă o creștere de la 73, 44% – procentul de promovare inițial, la 75,24%. Și comparativ cu anul trecut este o creștere de la 66,8 la 75,24%, aproape de 10 procente. Suntem bucuroși pentru că la majoritatea unităților școlare care au avut elevi ce au susținut examenul de bacalaureat au fost înregistrate aceste creșteri. La 31 dintre unitățile școlare rezultatele au fost mai bune”, a precizat șeful ISJ Dolj.

Liceele cu cele mai mari procente de promovare

După contestații, în Dolj a rămas o singură unitate de învățământ cu 100% promovați, urmată de colegiile centenare care au promovabilitate peste 97%.

”De remarcat rezultatele de la Colegiul Militar ”Tudor Vladimirescu”. Încă de la înfiinţare produce rezultate remarcabile. Toți elevii de acolo promovează examenul de bacalaureat și unii dintre și cu note maxime. În aceeași linie se încadrează și elevii de la Colegiul Național ”Frații Buzești”, de la Colegiul Național ”Elena Cuza”, de la Colegiul Național ”Carol I”, de la Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan”, aceștia înregistrând procente de promovare între 97, 33% și 99, 23%. Toate liceele menționate au un număr mare de elevi”, a precizat inspectorul școlar general, Daniel Ion.

Sunt și licee cu rezultate sub media națională

În urma contestațiilor nu s-a schimbat cu nimic situația la liceele cu zero promovați. De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj a anunțat că inspectorii școlari vor merge în unitățile școlare cu procent mic de promovare.

”Avem și două unități școlare cu zero procentul de promovare, dar sunt situații punctuale. De exemplu, la Liceul Tehnologic ”Beethoven” Craiova din cei 12 elevi care au participat nici unul nu a promovat, din păcate, examenul de bacalaureat. Dar este un liceu în care învață elevi cu nevoi speciale și încercăm, ca pe parcursul acestei veri și în continuare, să ne aplecăm mai mult asupra lor și la bacalaureatul din toamnă să obțină rezultate mai bune. De asemenea, la Liceul ”Constantin Ianculescu” Cârcea avem un singur elev din seriile anterioare care, din păcate, nu a promovat și atunci este procentul de promovare zero.

Dar mai avem și alte licee cu procente de promovare mai mici, sub media națională, și vă asigur că, așa cum am făcut în urma rezultatelor obținute în urma simulării examenelor naționale, organizate la nivel județean și național, aceste rezultate nu au reprezentat pentru noi simple cifre pe care să ne uităm și să stabilim ierarhii, ci au fost rezultate care ne-au furnizat informații pentru a putea să îmbunătățim lucrurile. O să analizăm cu foarte mare atenție acele situații în care elevii nu au promovat. Colegii noștri vor merge în teritoriu și vor încerca să determine elevii, în primul rând, părinții și profesorii să încerce să acționeze punctual pentru a îmbuntăți rezultatele”, a declarat inspectorul-șef, Daniel Ion.

A crescut numărul notelor și al mediilor de 10

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj a anunțat că a crescut și numărul mediilor de 10, dar și numărul notelor de 10 pe discipline.

”În ceea ce privește situația mediilor de 10, dacă anul trecut a fost o singură medie de 10 la nivel județean, anul acesta, inițial au fost șapte medii de 10, iar după contestații putem să ne mândrim cu zece medii de 10. Iată că se poate! Elevii noștri au fost răsplătiți pe deplin cu rezultate meritorii.

A crescut și numărul notelor de 10. La proba scrisă de limba și literatura română, inițial au fost 49 de note de 10, și după contestații avem 51 de note de 10. La proba obligatorie a profilului, de matematică sau istorie, avem un număr mult mai mare de 10. La istorie sunt 138 de note de 10, iar la matematică-informatică – 98, la matematică-profil pedagogic sunt 10 note de 10, la matematică-științele naturii sunt 18 note de 10. Și la proba la alegere, dacă inițial au fost 270 de note de 10, după contestații sunt 281 de note de 10”, a subliniat inspectorul școlar general, Daniel Ion.

Peste 71% dintre lucrările contestate au primit punctaj în plus

Conform datelor de la Inspectoratul Școlar Județean Dolj 71,87% dintre lucrările contestate au primit punctaj în plus. Cele mai mari diferențe de notare sunt la limba și literatura română.

”Au fost depuse 1.479 de contestații, 320 au fost admise în minus și 1.063 au fost admise în plus, iar restul au rămas nemodificate. Au fost note care au crescut cu mai mult de un punct și jumătate. Sunt 12 note care au crescut la limba română- profilul real, patru note care au crescut la limba română- profilul umanist. Zece note care au crescut la anatomie și fiziologie umană și o notă la matematică-științele naturii și o notă la logică argumentare și comunicare. Din statisticile noastre, cea mai mare diferență de punctaj este la limba și literatura română, profil uman- 2, 7 puncte”, a precizat inspectorul școlar general Ion Daniel.

Creșterea menționată este la liceul din Cetate, un candidat a cărui lucrare, evaluată de o primă comisie formată din doi profesori ca fiind de 5, a fost reevaluată apoi ca fiind de 7,7.

Exemple de creșteri spectaculoase

Dar sunt și alte exemple notabile de creștere a notelor. Un elev de la Liceul Tehnologic ”George Bibescu” a primit inițial 6,9 și apoi 9.1, adică o lucrare de nivel aproape mediu la reevaluare a fost văzută ca fiind foarte bună. Și la Liceul de Industrie Alimentară un elev care a primit 4,25 la română a fost reevaluat ca fiind de 6.40. Practic, ceea ce era de nepromovat a promovat cu o notă chiar peste 6. Și un elev de la Dăbuleni a ajuns de la 4.20 la 6.

Dar și de la 6 au fost creșteri mai mari. Un elev de la Filiași a ajuns de la 6,25 la 8,40. Și exemplele continuă. O lucrare de 7,90 a primit apoi 9,30, o altă lucrare de 8,30 de la Colegiul Național ”Elena Cuza” din Craiova a fost reevaluată și a ajuns la 9,70, aproape de nota maximă. Tot la Colegiul Național ”Elena Cuza” o lucrare de 8,85 a fost apoi văzută ca perfectă și a primit 10.

La Colegiul ”Carol I” un elev a primit de la primii doi profsori 7,55 iar la contestație 9,55.

Diferențe și de aproape 4 puncte

Salturi și mai mari sunt la candidații care nu au promovat sesiunea. La română lucrări de 1,10, 1,50 și maxim 1,80 au ajuns după contestații la 5 sau chiar peste 5. Exemplele se regăsesc la candidați de la liceele din Dăbuleni, Calafat, Melinești dar și la licee din Craiova precum Colegiul ”Gheorghe Chițu”, Liceul ”Marin Sorescu”, Liceul ”Constantin Brâncuși”.

Și la matematică au fost salturi remarcabile. Un elev de la Colegiul ”Ștefan Odobleja” a primit la matematică 1,80 și după o altă evaluare a ajuns la 5,1. Situația este uimitoare. Cum pe același barem o comisiile de evaluare văd diferit, fiecare comisie având câte doi profesori. S-a ajuns chiar la diferențe de aproape patru puncte. Și sunt doar câteva exemple. Toate diferențele de punctaj se pot găsi pe site-ul Ministerului Educației, la secțiunea bacalaureat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Patru tineri s-au bătut ziua în amiaza mare pe...

Poliţiştii Secţiei 5 Poliție Craiova au fost sesizați vineri...

ȘTIRI GdS