17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLecție în aer liber despre inteligența artificială, la o școală din Dolj

Lecție în aer liber despre inteligența artificială, la o școală din Dolj

Competențele digitale au dobândit un rol important mai ales în pandemie. Atât elevii, cât și profesorii au fost nevoiți să învețe să folosească calculatoarele și telefoanele în scop educațional. De câteva luni toți elevii au revenit în bănci, iar vineri, la școala din Maglavit a avut loc o lecție specială “Digitales! Promovarea excelenței în Inteligența Artificială. Impactul asupra copiilor din mediul rural”, activitate de conștientizare a importanței implicării întregii societăți în dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, în special a rolului pe care îl are inteligența artificială în toate domeniile esențiale ale vieții cotidiene.

Evenimentul a fost organizat de către Organizația ”Salvați copiii”, partener în cadrul proiectului, alături de Ministerul Educației – partener asociat, Școala Gimnazială ,,Ștefan Ispas” Maglavit și Primăria comunei Maglavit.

Pentru a le da curaj și pentru a le arăta cât de departe poate merge inteligența artificială, elevi de la Colegiul Militar, de la Colegiul “Elena Cuza“ și Liceul “Traian Vuia“ din Craiova au venit la Maglavit să le arate colegilor mai mici aplicațiile pe care le-au dezvoltat cu ajutorul inteligenței artificiale.

Proiectul Erasmus în care sunt prinși acești copii este la jumătatea drumului. Un drum anevoios, în care copii și profesori au trebuit să o ia de la zero în tainele informaticii, dar cu impliniri, cu bucuria organizatorilor atunci când văd și primele realizări.

Proiectul se încheie peste un an. Atunci, elevi de 11-14 ani care trăiesc în medii devaforizare din Italia, România, Bulgaria și Grecia se vor întâlni și vor vedea cât de mult au reușit să absoarbă… din inteligența artificială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS