19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvalanşă de cereri pentru pregătitoare la şcolile din Craiova

Avalanşă de cereri pentru pregătitoare la şcolile din Craiova

Ieri s-a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2022-2023. Mulţi părinţi au depus cererile din prima zi, astfel că o parte dintre şcoli şi-au ocupat chiar şi jumătate din locuri până la orele prânzului. Managerii spun că în cazul în care vor fi mai multe cereri decât locuri, vor solicita suplimentarea numărului de clase. O şcoală din Craiova a pregătit din prima zi de înscrieri o aplicaţie specială pentru programări.

Înscrierile în clasa pregătitoare se vor derula până pe 10 mai, dar zeci de părinţi au preferat să depună cererile de ieri. Potrivit directorilor de şcoli, au fost şi părinţi care s-au prezentat cu cererile chiar înainte de a începe programul de înscrieri. Managerii se aşteaptă la zile şi mai aglomerate. Pentru a evita aglomeraţia, directorul Şcolii „Mircea Eliade” din Craiova a implementat, ieri, o aplicaţie prin care părinţii se programează online.

„Am avut părinţi care au venit în curtea şcolii de la 7.30 pentru a depune cererea, adică înainte de a începe programul de înscrieri. Până la ora 10.30 au fost înregistrate deja zece cereri din partea părinţilor care au venit fizic. Dar avem şi cinci cereri de înscriere, depuse online. Nu am avut aglomeraţie în prima zi, dar având în vedere că avem cinci clase aprobate şi nu excludem nici posibilitatea de a avea şi mai multe solicitări decât locuri, m-am gândit să le punem părinţilor la dispoziţie o aplicaţie prin care să poată alege ziua şi ora la care doresc să vină să depună cererile, astfel încât să nu se aglomereze şi să nu se mărească timpul de aşteptare”, a precizat Ioana Genoveva, directorul Şcolii gimnaziale „Mircea Eliade” din Craiova.

„Am făcut o clasă din patru încă din prima zi”

Sunt şi şcoli care s-au confruntat cu avalanşă de cereri din prima zi. La Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” a fost realizată o clasă încă de ieri de la orele prânzului. „Am făcut deja o clasă din cele patru aprobate prin planul de şcolarizare. Dacă numărul solicitărilor va depăşi cu mult locurile, vom face solicitare la ISJ Dolj pentru a suplimenta numărul claselor. Din punct de vedere al organizării, nu am avut aglomeraţie. Există şi o programare pe site, în ordine alfabetică, iar în ultimele două zile să primim cererile indiferent de litera la care sunt. Nu vom întoarce părinţii din drum dacă nu respectă această programare prealabilă. Este făcută doar pentru a evita aglomeraţia”, a precizat Atia Fodor, directorul Şcolii gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova.


La Şcoala gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova au fost ocupate aproape două clase din prima zi „Am primit 37 de cereri şi avem 88 de locuri disponibile. Am avut părinţi care au venit încă de la 7.40 în curtea şcolii. Probabil, se gândesc că se aplică principiul primul venit, primul servit, dar nu este acesta.Facem înscrierile conform procedurii Inspectoratului Şcolar Dolj şi conform metodologiei în vigoare. În cazul în care vom avea mai multe cereri decât locuri vom solicita suplimentarea numărului de clase”, a precizat Alina Dumitru, directorul Şcolii gimnaziale „Sfântul Gheorghe” din Craiova.

Un colegiu din Craiova a ocupat deja jumătate din locuri


Părinţii au depus cereri şi la colegiile din Craiova. La Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova au fost ocupate deja jumătate din locuri încă de ieri.


„Avem 44 de cereri depuse si sunt 88 de locuri. Stăm bine. Deja se trece la validarea lor în aplicaţie. Acest proces merge mai greu”, a precizat Dănuţ Mic, directorul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.

Şi la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, ieri la prânz, se acoperiseră aproape locurile unei clase.
„Avem 19 cereri depuse şi avem 66 de locuri. Părinţii au venit fizic să depună cererile. Avem afişat programul pentru înscrieri. În ceea ce priveşte stabilirea învăţătorilor la clase, dacă depăşim numărul de locuri vom trage la sorţi ca şi în anii anteriori”, a precizat Liviu Cotfasă, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova.
La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, multe din cererile depuse pentru clasa pregătitoare au fost pentru clasele cu program step by step. „Au fost înregistrate 47 de cereri din care 21 sunt pentru step by step”, a precizat Cristina Gherghinescu, purtător de cuvânt al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

Peste 4.000 de locuri în Dolj


Potrivit conducerii ISJ Dolj sunt peste 4.000 de locuri disponibile pentru clasa pregătitoare. Părinţii vor şti efectivele admise pe 10 iunie. În cazul în care şcolile vor cere suplimentarea numărului de clase, atunci distribuirea învăţătorilor se va face după concursul de titularizare, spun inspectorii şcolari.


„La nivelul judeţului Dolj sunt 4.616 locuri dintre care 1.984 de locuri sunt în Craiova. Din locurile existente în Craiova, 164 aparţin învăţămţntului particular, iar 16 locuri sunt la învăţământul special. Pentru înscrieri există operaţională pe site-ul ISJ Dolj, elaborată în conformitate cu metodologia. Şcolile au trimis către ISJ Dolj diferite condiţii de înscriere în clasa pregătitoare. Fiecare şcoală are obligaţia de a înscrie, în primul rând copiii din circumscripţie. Pe 10 iunie se vor afişa listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Oana Zaharie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS