13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRezidențiatul va fi susținut și de candidații cu temperatură mai mare de 37,3° C. Doljul n-are posturi

Rezidențiatul va fi susținut și de candidații cu temperatură mai mare de 37,3° C. Doljul n-are posturi

Ministerul Sănătății organizează pe 21 noiembrie, concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Craiova nu are nici un post scos la concurs. Sunt doar locuri. Conform metodologiei de concurs, candidații vor intra în săli dacă fac dovada vaccinării sau dacă au un test PCR. La concurs vor putea participa și cei care vor avea o temperatură mai mare de 37,3° C, dar în săli separate. O altă regulă este că pe durata probei scrise candidații vor purta masca medicală oferită la intrare de către organizatori.

Concursul se desfășoară în centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Față de anul trecut, sunt cu 1.000 de locuri mai puțin la rezidențiat, iar cea mai mare scădere este la anestezie-terapie (ATI).

Rezidențiat pe post înseamnă posibilitatea absolvenților de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie să rămână angajați ai unităților spitalicești cu care încheie contract pe perioadă nedeterminată. Rezidențiatul pe loc înseamnă contract de muncă pe perioadă determinată. În Dolj nu este scos la concurs nici un post de medic. Și anul trecut a fost un singur post. Anul acesta sunt doar locuri pentru rezidenți. Astfel sunt publicate 293 de locuri la medicină, 77 de locuri la Medicină Dentară și 62 de locuri la Farmacie.

Craiova face pregătire pentru patru posturi de medici scoase la concurs de alte spitale din Oltenia. Unul este pentru specialitatea anestezie și terapie intensivă scos la concurs de

Spitalul Orășenesc Dr. Ghe. Constantinescu Bumbești- Jiu. Mai sunt două posturi de neonatologie pentru care se face pregătirea la Craiova, unul la Spitalul Orășenesc Baia de Aramă- Mehedinți și altul de Spitalul Dr. Ghe. Constantinescu Bumbești- Jiu . Un post este de medicină internă de la Spitalul Corabia.

Proba scrisă durează patru ore

Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Proba durează 4 ore. Candidaților le este permis să păstreze pe perioada celor 4 ore de concurs o sticluță cu cafea/apă/răcoritoare și ciocolată/sandviciuri/biscuiți numai cu ambalaj transparent, în cantități rezonabile și numai pentru utilizare personală.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/ posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

Caietele cu întrebări sunt întocmite de 3 grupuri de specialiști, câte unul pentru fiecare domeniu de concurs, proveniți din toate centrele universitare în care se organizează concursul, și sunt elaborate într-o locație unde aceștia nu au nicio legătură cu exteriorul și nu părăsesc locul respectiv decât cu minimum o oră înainte de încheierea probei scrise (nu mai devreme de ora 13,15 în data de 21 noiembrie 2021). Întreaga activitate se desfășoară sub coordonarea unui responsabil desemnat prin tragere la sorți din rândul specialiștilor desemnați să intre în sediul securizat. Tragerea la sorți are loc în prezența a cel puțin un membru din Comisia centrală de rezidențiat.

Accesul la rezidențiat se va face pe bază de certificat sau test PCR

Accesul în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2.

Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, iar în cazul cetățenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.

Candidaților li se măsoară temperatura. Nu sunt excluși candidații care au peste 37.3°C

Începând cu ora 8,30, candidații pot intra în sala în care au fost repartizați, în urma termoscanării, în cazul în care temperatura nu depășește 37,3°C.

La intrare candidații au obligația de a renunța la masca cu care se prezintă (care se aruncă în coșurile speciale) și vor purta masca medicală primită din partea organizatorilor la intrarea în clădirea de concurs și se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs. Candidații a căror temperatură depășește 37,3° C vor fi repartizați în săli speciale cu această destinație.

Masca medicală va fi purtată de candidați și supraveghetori/șeful de sală pe toată durata concursului până la părăsirea clădirii unde au fost repartizați. Supraveghetorii și, respectiv, șefii de sală vor purta și mănuși chirurgicale. Din motive de securitate epidemiologică candidații nu se pot strânge în grupuri mai mari de 3 persoane.

Colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător de organizatori

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS