17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Dolj, 131 de profesori au predat lucrările pentru a fi corectate

În Dolj, 131 de profesori au predat lucrările pentru a fi corectate

Profesorii debutanţi au susţinut, ieri, examenul de definitivat. Candidaţii care nu au ştiut să rezolve subiectele au avut posibilitatea să se retragă din examen şi să li se anuleze lucrărille. În Dolj, după proba scrisă, au fost trimise la corectare 131 de lucrări.

Câţi candidaţi s-au retras

Cadrele didactice care promovează definitivatul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Ieri, a fost proba scrisă la acest examen. În Dolj, definitivatul a fost susţinut la 28 de discipline, iar centrul de examen a fost la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”. Cei mai mulţi candidaţi au fost înscrişi la învățământ preșcolar în limba română (59), învățământ primar (18), educație fizică și sport (15).

” Examenul de definitivat a decurs foarte bine. Au fost înscrise 140 de cadre didactice. Dintre acestea 135 au fost prezente, au fost cinci absenţi, iar patru cadre didactice şi-au restras lucrarea. 131 de lucrări vor merge către centrele de corectare din ţară. Pe 21 se vor afişa rezultatele iniţiale şi pe 21 şi 22 iulie se depun contrestaţiile”, a precizat inspectorul şcvolar general adjunct, Cluadiu Crăciunoiu.

Candidaţii retraşi nu vor primi note


Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie. Candidații care s-au retras din proprie iniţiativă, nu vor avea lucrările evaluate, iar în statistici candidaţii respectivi se consideră retraşi, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.
Subiectele, precum și baremele de evaluare au fost asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro  și la avizierele centrelor de examen.

Nota de la proba scrisă va reprezenta 70% din proba scrisă

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt). Pentru a participa la definitivat, un candidat trebuie să dovedească efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs trebuie să fie „Bine” sau „Foarte bine”, iar media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8. Lucrările se vor corecta în diverse centre din ţară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS