3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn părinte reclamă: Scene groaznice într-o grădiniță din Craiova

Un părinte reclamă: Scene groaznice într-o grădiniță din Craiova

Mama unui copil a sesizat presa locală dar şi Inspectoratul Şcolar că la începutul acestei săptămâni a asistat la o scenă groaznică chiar la grădiniţa la care îşi duce copilul. Mama scrie că a intrat, luni, în Grădiniţa „Nicolae Romanescu” din Craiova pentru că nu era nimeni care să-i preia copilul şi aşa a decsoprit că un copilaş plângea aproape de stop cardio respirator, iar o doamnă îl imita şi apoi a urlat la el spunându-i „Mai taci, măi dracu, ce voce ai, taci!”. Mama respectivă a spus că şi copilul său a fost atenţionat chiar de educatoare că ea nu avea voie să intre în grădiniţă. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a anunţat că s-a constituit o comisie care a stat de vorbă cu părinţii şi cu angajaţii.

Ce a descoperit părintele

Mama unui copil de la grupa mijlocie de la Grădiniţa cu program prelungit „Nicolae Romanescu” a transmis, luni, o sesizare către presa locală, către directorul grădiniţei şi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj în care descrie o scenă oribilă la care a asistat din întâmplare. La mijloc era un copil care se pare că era batjocorit chiar de trei doamne, angajate ale grădiniţei.


„Sunt… mama unui preşcolar de la grupa mijlocie D, clasa doamnelor Ștefan Camelia și Vulpe Elena. As vrea să vă povestesc într-un mesaj o scenă urâtă, groaznică chiar, la care am asistat astăzi.


Azi dimineaţă când l-am adus pe… la grădiniță mi-am uitat telefonul în mașină și neavând telefonul și nefiind nimeni în fața grădiniţei de unde preiau doamnele copiii, am urcat eu sa îl duc în clasă. În drum spre clasă am auzit un copilaș care plângea aproape să facă stop cardio-respirator, dar am auzit și o doamnă care îl imita, urlând asemeni copilului, dar și urlând la el spunându-i, citez:” Mai taci, măi dracu, ce voce ai, taci!” Și amuzându-se toate cele trei doamne care erau acolo de vocea copilului care plângea, în loc să încerce cumva să îl liniștească., să îi dea o jucărie, să îl plimbe puțin…nu știu, orice”, scrie mama copilului.

Copil chestionat pentru că a intrat mama în grădiniţă?

Femeia povesteşte că imediat ce a fost văzută în grădiniţă, o doamnă i-a preluat copilul şi i-a spus educatoarei că a ajuns mama în grădiniţă, iar cadrul didactic ar fi început chestionarea preşcolarului.


„Doamna care l-a preluat pe Edi de la jumătatea holului mi-a atras atenția că am urcat și am spus că neavând telefonul și nefiind nimeni jos nu am avut de ales decât să urc. L-am lăsat pe Edi şi am vrut să cobor când am auzit cum doamna care l-a dus pe Edi la clasă i-a spus doamnei Cami că l-am adus eu pe Edi sus. În acel moment, doamna Cami a început să îl chestioneze pe Edi: „De ce Edi te aduce maică-ta sus, nu puteați să așteptați? Să îi spui mamei tale să nu mai urce sus, ea nu știe că nu are voie?! Ai înțeles.. Să ii spui lui maică-ta să nu mai urce ea, da?!” pe un ton răstit”, mai scrie mama copilului.

Mama s-a întors după educatoare

Părintele povesteşte chiar că a avut un schimb de replici cu educatoarea.

„În acel moment m-am întors de pe scări și le-am atras atenția doamnelor în privința copilului care plângea până aproape să se astupe și asupra faptului că nu este normal să fie chestionat copilul meu pentru ceva ce am făcut eu. Doamnele aveau numărul meu de telefon și mă puteau suna să îmi atragă atenția, nu trebuie să resimtă copiii energia negativă și nervii doamnelor și nici nu trebuie încărcați cu problemele adulților asupra cărora ei nu au nicio putere de decizie sau rezolvare. Este anormal ca un copil să fie tras la răspundere pentru ceva ce a făcut un adult”, mai scrie mama copilului.

Femeia spune că înainte de a părăsi grădiniţa a mai avut parte de o scenă.

„Povestindu-i aceste lucruri domnului administrator, care m-a văzut revoltată și a vrut să știe ce s-a întâmplat, îmi spune că poate mi s-a părut. Vă spun cu toată sinceritatea că m-a dezgustat această scenă și mi se pare revoltător și strigător la cer cum sunt tratați copiii noștri, și poate doar atât am auzit eu.. „, mai scrie mama copilului.

ISJ Dolj anunţă că a făcut o comisie

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a anunţat că în legătură cu acest caz au întocmit o comisie care să stea de vorbă cu părinţii şi angajaţii grădiniţei, şi că activitatea instituţiei nu este afectată.
„La nivelul inspectoratului școlar s-a constituit o echipă care s-a deplasat la Grădinița ”Nicolae Romanescu”. Reprezentanții ISJ au discutat cu părinții care au sesizat inspectoratul școlar și cu personalul existent din grădiniță. În continuare programul se desfășoară normal și nu există disfuncții în desfășurarea activității”, a anunţat inspectorul şcolar Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Dolj,

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS