11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSubiectele la prima probă a bacalaureatului, la fel ca cele de la simulare

Subiectele la prima probă a bacalaureatului, la fel ca cele de la simulare

Absolvenţii de liceu au susţinut ieri prima scrisă a examenului naţional de bacalaureat, la limba şi literatură română. A fost prima probă la care elevii au fost prezenţi în bănci, probele de competenţe fiind echivalate. La ieşirea din centre, candidaţii au precizat că subiectele au fost la fel ca şi cele de la simulare şi că la eseu au avut exact opera „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici. Cu toate acestea, în Dolj au fost trei candidaţi eliminaţi pentru tentativă de faudă. Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat continuă azi cu proba obligatorie a profilului la istorie sau la matematică.

Ce subiecte au avut

Ieri a început prima sesiune a examenului maturităţii, cu proba scrisă la limba şi literatura română. A fost o zi cu emoţii intense trăite şi de candidaţi dar şi de părinţi. Şi anul acesta subiectele au fost uşor diferite, în funcţie de profil.
Elevii de la profilul real au primit la primul subiect un text de Șerban Cioculescu – ”Viața lui I. L. Caragiale”. La punctul B al ptimului subiect, candidații au avut de redactat un text argumentativ prin care să arate „dacă greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie”.

„Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumentezi dacă greutățile vieții pot determina sau nu neglijarea responsabilităților față de familie, raportându-te atât la informațiile din fragmentul de text extras din volumul “Viața lui I.L Caragiale” de Șerban Cioculescu, cât și la experiența personală sau culturală”.
La subiectul al doilea candidații au avut de comentat un text de Ion Vinea – ”Drum”. Ultimul dintre subiectele la română la bacalaureat 2021 a fost un eseu despre particularitățile unei nuvele studiate.
La profilul uman primele două subiecte au fost identice cu cele de la real, difera subiectul al treilea la care cerinţa a fost să identifice particularitățile unui personaj dintr-o nuvelă studiată, adică tot opera „Moara cu noroc” al lui Ioan Slavici.

Candidaţii, surprinşi de cerinţele de la examen

Candidaţii au avut trei ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele. La ieşirea din săli, elevii au spus că subiectele au fost aproape identice cu cele de la simulare. „A fost uşor. A fost la fel ca la simulare. Am avut la eseu Moara cu noroc, scrisă de Ioan Slavici. Tot asta am avut şi în iarnă”, a spus una dintre candidatele de la centrul de examen, organizat la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova. Au fost şi candidaţi care nu se aşteptau să aibă aceleaşi cerinţe ca la simulare. „Am scris ce mi-am mai adus aminte din iarnă, de la simulare. Atunci am avut tot Moara cu noroc, şi nu am mai repetat, dar a fost bine”, a precizat un alt candidat.

Sute de absenţi în Dolj


Preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat, inspectoerul şcolar general, Alexandru Gîdăr, a precizat că prima probă a bacalaureatului s-a desfăşurat în condiţii apropiate de normalitate. În sălile de examen au fost prezenţi puţin peste 3.500 de candidaţi.
„Examenul de bacalaureat a început astăzi cu proba scrisă la limba şi literatura română, avem un examen naţional care se va desfăşura pe 28, 29 şi 30 iunie. Putem spune că ne apropiem de condiţiile normale de desfăşurare a unui examen. Singurele lucruri diferite sunt că păstrăm în continuare acele măsuri de prevenţie, prin purtarea măştii în toate spaţiile în care se desfăşoară examenul, prin circuitele care sunt de acces şi de părăsire a centrului de examen, prin păstrarea distanţei între candidaţi. În rest, celelalte condiţii au fost aduse la normal, inclusiv centrele de examen. Anul acesta avem 23 de centre de examen. Am avut 4.207 de înscrişi. La proba de limba şi literatura română s-au prezentat 3.562 de candidaţi. Din punct de vedere organizatoric, nu am avut probleme, lucrurile s-au desfăşurat normal”, a declarat inspectorul şcolar general, Alexandru Gîdăr.

Trei elevi eliminaţi la prima probă scrisă


În Dolj, au fost şi elevi care au susţinut examenul în condiţii speciale.

„Da, avem cazurile speciale pe care le-a aprobat comisia naţională şi anume prelungirea timpului de lucru până la două ore, fiind candidaţi care au solicitat o oră, alţii două ore. Avem copii care şi-au desfăşurat proba scrisă la limba şi literatura română, în altă locaţie decât centrul de examen, sub supravegherea comisiei judeţene. Şi avem copii care au fost nevoiţi să desfăşoare proba de examen cu dispozitive de mărire a scrisului”, a mai precizat inspectorul şcolar general, Alexandru Gîdăr. Sesiunea a debutat şi cu candidaţi eliminaţi.
„Avem, din păcate, trei eliminaţi la proba de limba şi literatura română. Este vorba de elevi eliminaţi în urma folosirii telefoanelor. Aceştia au fost identificaţi în trei centre, respecticv la Liceul de Arte, la Liceul Tehnologic Ştfean Milcu şi la liceul din Băileşti”, a declarat inspectorzul şcolar general, Alexandru Gîdăr. Candidaţii eliminaţi vor fi suspendaţi pentru trei sesiuni. Candidaţii vor susţine mâine proba obligatorie a profilului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS