10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO elevă de la Colegiul "Carol I" a murit pe trecerea de pietoni. Elevii şi părinţii vor cere măsuri

O elevă de la Colegiul „Carol I” a murit pe trecerea de pietoni. Elevii şi părinţii vor cere măsuri

În dimineaţa zilei de 21 mai o tânără de 18 ani a fost accidentată mortal pe strada Calea Severinului din Craiova, fiind lovită chiar pe trecerea de pietoni. Anunţul a fost făcut de rperezentanţii IPJ Dolj. La scurt timp, elevii şi părinţii de la Colegiul Naţional „Carol I” au aflat că de fapt victima acelui accident este chiar o elevă de clasa a XI-a de la acest colegiu. Vestea a picat ca un trăsnet. Era o elevă de excepţie care în dimineaţa respectivă nu a făcut nimic special, ci doar traversat strada pentru a lua tramvaiul să meargă la şcoală. Era acelaşi traseu pe care îl urmase de 11 ani. Şi nu este singura victimă. O altă elevă de clasa a VI-a a fost şi ea lovită de curând, pe trecerea de pietoni din faţa colegiului. A scăpat cu viaţă. Elevii dar şi părinţii vor să organizeze o acţiune publică prin care să ceară municipalităţii să ia măsuri pentru siguranţa pietonilor.

Andrada era numele elevei de clasa a XI-a care pe 21 mai nu a mai ajuns în clasă alături de colegii ei de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. A fost lovită mortal de o maşină chiar pe trecerea de pietoni. Încerca să traverseze strada pentru a lua tramvaiul ca să ajungă la şcoală. Destinul ei a fost frânt. Cei care au cunoscut-o au rămas cu o mare durere.


” Încă nu putem realiza ce s-a întâmplat, durerea pe care ai lăsat-o în urma ta e nemărginită. Ai plecat atât de devreme dintre noi lăsându-ne o suferinţă enormă ce o vom purta cu noi ani întregi. Timp de 10 ani de când te cunosc întotdeauna erai baza clasei noastre! Tu ne-ai învăţat să ne autodepăşim. Viaţa uneori este dură şi nemiloasă cu noi, dându-ne lovituri pe care cu greu le putem suporta”, este un fragment dintr-un mesaj scris pe facebook de una dintre colegele ei. „Era o elevă cu rezultate foarte bune. Învăţa la specializarea matematică-informatică”, a precizat Daniel Ion, directorul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.

Părinţii, solidari cu familia

Părinţii elevilor de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova au aflat şi ei de nenorocire. Au rămas înmărmuriţi. „Fata locuia la Izvorul Rece. De când era la grădiniţă urma acelaşi drum. De 11 ani traversa prin locul respectiv ca să ia tramvaiul. Aşa a făcut şi în dimineaţa cu accidentul. A fost un şoc pentru toată lumea ceea ce s-a întâmplat cu acest copil. Era singură la părinţi”, a explicat Lavinia Ileana Dumitru, preşedinta reprezentanţilor părinţilor de la Colegiul Naţional „Carol I”. Părinţii au dorit să fie alături de familia fetei şi au luat iniţiativa de a dona bani.

„O parte din suma de bani pe care am strâns-o am direcţionat-o către anumite cheltuieli care se fac în astfel de cazuri. Suma care se va mai strânge ne gândim să o dăm familiei. Ştim că părinţii nu îşi doresc bănuţii, dar e doar un gest de solidaritate. Cei care mai doresc să doneze au la dispoziţie contul Asociaţiei Părinţilor Colegiului Naţional „Carol I” Craiova, RO18 RNCB 0140 1084 5181 0001RNCBROBU cu menţiunea pentru Andrada, ca să putem să identificăm sumele. Este foarte greu pentru acei părinţi. Şi-au pierdut singurul copil „, a mai spus preşedinta părinţilor de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

Elevii şi părinţii cer public autorităţilor măsuri suplimentare în preajma trecerilor de pietoni

Accidentul în care Andrada şi-a pierdut viaţa nu este singurul eveniment rutier cu victimă din rândul elevilor. O altă elevă de clasa a VI-a a fost lovită pe trecerea de pietoni de lângă Colegiul Naţional „Carol I”. Elevii şi părinţii de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova se pregătesc să facă o acţiune publică prin care cer autorităţilor locale să ia măsuri pentru siguranţa pietenilor pe trecerile de pietoni.

„În locul în care a murit Andrada au pierit multe vieţi. Astfel de accidente rutiere au loc şi în faţa colegiului. O elevă de clasa a VI-a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni din faţa şcolii, A scăpat cu viaţă. Au fost multe decese pe cele două treceri de pietoni şi nu numai. Elevii de la Colegiul „Carol I” vor să tragă un semnal de alarmă asupra acestor situaţii. Vor ieşi în stradă, în faţa liceului, să facă o acţiune publică în care ne dorim şi noi ca părinţi să ne implicăm. Vrem să cerem municipalităţii să ia măsuri, să monteze bumpere în apropierea trecerilor de pietoni. Nu ne putem ţine copiii în globuri de sticlă. Trebuie să se ia măsuri pentru viaţa lor”, a precizat Lavinia Ileana Dumitru, preşedinta reprezentanţilor părinţilor de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS