14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi elevi din Craiova au urcat pe podiumul celor mai buni liceeni la programare

Doi elevi din Craiova au urcat pe podiumul celor mai buni liceeni la programare

Performanţă pentru doi elevi de clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. Nu fac programare la şcoală dar au reuşit să obţină premiul al doilea la cea de a cincea ediție a Competiției Java – Programează în Greenfoot sponsorizată de Oracle Academy și organizată de Adfaber. Competiţia este o adevărată provocare pentru liceenii din toată ţara. Au fost peste 100 de elevi din ţară care s-au înscris la această ediţie. Cei doi liceeni din Craiova spun că au văzut competiţia ca pe o ieşire din cotidianul actual al pandemiei în care au fost şi în carantină. Prin acest concurs ei spun că au reuşit să se bucure de viaţă.

Cea de-a cincea ediție a Competiției Java – Programează în Greenfoot sponsorizată de Oracle Academy și organizată de Adfaber a provocat elevii de liceu să își pună în practică cunoștințele teoretice dobândite la orele de informatică, învățând cum să își creeze propriul joc sau lecție interactivă în platforma Greenfoot.

Platforma este un mediu inovativ 2D ce reprezintă o evoluţie în expunerea elevilor la programarea Java, orientată spre obiecte. Printre participanţi s-au aflat şi doi elevi de clasa a X-a Marius Răzvan Tudosie și Mihai Nicușor Stoica de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova sub coordonarea profesoarei de la clasă Laura Maria Coravu. Cei doi liceeni din Craiova care sunt la specializarea matematică-informatică au creat jocul Strafer şi au obţinut premiul al doilea. Primul loc a fost obţinut de doi elevi de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Brad.

Au fost peste 100 de elevi în competiţie

Profesoara de informatică al elevilor de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova spune că la Competiţia Java concurenţa a fost acerbă, dar că miza elevilor craioveni a fost doar de a lucra cât mai bine. Cadrul didactic subliniază că premiul este o performanţă atinsă de elevi doar prin studiul individual, întrucât la şcoală nu fac programare.


„A fost o competiţie în care s-au înscris peste 100 de elevi din ţară şi au fost acceptate 56 de proiecte Este prima dată când încercăm o astfel de competiţie la nivel naţional. Atunci când am decis să ne înscriem în concurs am discutat cu elevii şi le-am spus că miza trebuie să fie să lucreze cât mai bine. Au reuşit să fie pe locul al doilea. Este un rezultat foarte bun, mai ales că nu studiază programarea la şcoală.

Au reuşit totul numai prin studiul individual. Aplicaţia în care au lucrat elevii se foloseşte la universităţi de top din Marea Britanie şi se foloseşte pentru a învăţa bazele programării Java. Este o aplicaţie mult mai prietenoasă. Totul începe ca un joc şi este mult mai atractivă decât aplicaţiile care se folosesc de obicei la olimpiadele şcolare”, a explicat Laura Coravu, profesor de informatică la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

A trecut mai uşor peste rutina din pandemie

Competitorii înscrişi în concursul Java – Programează în Greenfoot au avut câteva săptămâni la dispoziţie să îşi realizeze proiectele pe care să le trimită apoi comisiei. Elevii din Craiova au câştigat premiul al doilea cu proiectul lor Stratfer, un joc în care un astronaut trebuie să găsească o cale de a ajunge acasa. Din cauza unui asteroid uria, el este nevoit sa aterizeze pe o planetă necunoscută, aparent nelocuită. Astronautul constată că nava sa a fost prea afectată ca să mai poată fi utilizată aşa că trebuie să găsească o altă modalitate de a- şi completa călătoria.

Liceanul Răzvan Tudosie spune că prin acest concurs a reuşit să treacă mai uşor peste restricţiile impuse de pandemie.


„Strafer a reprezentat pentru mine o ieşire din cotidian, mai ales acum cu carantina provocată de COVID-19. Cumva, eu cu Mihai am reușit să ne distanțăm de situația aceasta și să ne bucurăm de viață, chiar dacă am fost nevoiți să rămânem în casă pe tot parcursul dezvoltării proiectului. Acest joc ne-a oferit o direcție pe care să o urmăm. În plus, fiind primul proiect de acest gen la care am participat, Strafer mi-a oferit oportunitatea să mă depășesc și de a colabora pentru a obține un rezultat de care să putem fi mândri”, a spus Marius-Răzvan Tudosie.

A făcut ăprimii paşi spre programarea în Java

Pentru Mihai, Strafer este primul joc la a cărui dezvoltare a participat şi a făcut astfel primii paşi spre programarea în Java.


“Încă de când eram copil am fost fascinat de lumea jocurilor video. Consider că acestea pot oferi o experiență unică în ceea ce privește diferite tipuri de provocări pe care jocurile ni le ridică și felul inedit în care ne putem cufunda în narativa acestora, implicarea jucătorului având consecințe asupra jocului. Acestea fiind spuse, fiecare moment din timpul dezvoltării acestui proiect nu a fost lipsit de perseverența și pasiunea care mă bucur ca mă caracterizează. Strafer, pentru mine, nu este numai primul joc la a cărui dezvoltare am participat, a fost de asemenea și un mod prin care am fost provocați la fiecare pas, un mod prin care am putut pune în aplicare ideile acumulate de noi în experiența noastră de jucători, însă din perspectiva cealaltă: de dezvoltatori. Datorită acestui joc am făcut primii pași importanți spre programarea în Java.” a spus elevul Mihai-Nicușor Stoica

Unul dintre cei doi câştigători are mai multe medalii la olimpiade

Profesoara Laura Coravu care i-a pregătit pe cei doi elevi spune despre liceeni că sunt pasionaţi de informatică. Pe Răzvan îl ştie din clasele primare şi are în portofoliu mai multemedalii de bronz la olimpiadele naţionale de informatică.

„Am început să lucrez cu Răzvan în clasa a III-a. Mai întâi au fost aplicații și proiecte în Scratch, dar începând cu clasa a 5-a, am început pregătirea pentru Olimpiada de Informatică. Răzvan învăța cu multă bucurie și curiozitate noțiunile de programare, astfel că în cei 4 ani de gimnaziu a participat în fiecare an la etapa națională și a obținut medalie. L-am încurajat să realizeze și proiecte care aveau în vedere partea aplicativă a algoritmilor învățați. Aplicația Greenfoot a fost trecerea către proiectarea și crearea jocurilor pe care dorea să le realizeze. Concursul organizat de Adfaber a fost o experiență extraordinară și o oportunitate fantastică pentru toți elevii pasionați de informatică, care a permis acestora colaborarea în cadrul proiectului, precum și însușirea conceptelor fundamentale ale programării Java”, spune profesoara de informatică, Laura Coravu.

Mihai-un elev ambiţios

Cu Mihai, profesoara de informatică Laura Coravu lucrează de un an dar spune că este un elev foarte ambiţios.

„Colaborarea cu Mihai a început în clasa a IX-a, atunci când el a învățat primele elemente de programare la școală. Mihai este un elev foarte ambițios, talentat și cu spirit de echipă. În momentul în care a auzit de Concursul ” Competiția Java – Programează în Greenfoot”, a parcurs cursul de pe platforma Oracle și a început colaborarea cu Răzvan în vederea realizării proiectului. Au împărțit sarcinile de lucru, iar atunci când unul dintre ei avea dificultăți, discutau împreună pentru a găsi soluția. Acest concurs a oferit posibilitatea elevilor care nu au fost olimpici la informatică, dar care sunt ambițioși și curioși să învețe lucruri noi, să realizeze progrese și proiecte cu care se pot mândri”, a mai spus cadrul didactic care i-a coordonat pe cei doi câştigători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS