14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieȘcoala Moțăței cumpără tablete de peste 80.000 de euro

Școala Moțăței cumpără tablete de peste 80.000 de euro

Școala gimnzială nr1 Moțăței desfășoară licitație publică pentru a cumpăra pentru elevi 373 de tablete cu abonament de internet pe minimum 24 de luni și sistem de management la distanță.

La Moțăței, județul Dolj elevii au primit până acum 50 de tablete de la primărie, iar de curând au ajuns în localitate și dispozitivele de la Ministerul Educației, care încă se repartizează. Device-uri sunt date elevilor cu contract de comodat. Managerul școlii spune că este nevoie de mai multe tablete pentru că în multe situații elevii au la dispoziție doar telefoanele părinților.

Conform datelor pe care le dețin reprezentanții școlii din Moțăței sunt familii care au un singur smartphone și pe un astfel de dispozitiv ar lucra doi și chiar trei frați.

La împărțirea tabletelor au însă prioritate acum cei care nu au acces la internet.

”Primăria Moțăței a cumpărat încă din vară 50 de tablete date elevilor în regim de comodat. Într -o primă tranșă am ridicat în această săptămână de la MEC 35 de tablete. Am depus și un proiect pentru achiziționarea de tablete dar este în derulare. Toate tabletele sunt date în regim de comodat. Deocamdată, tabletele primite s- au dat și încă le mai dăm doar copiilor fără acces la internet. Dar să știți că în toate școlile din mediul rural s -au făcut și se fac aceiași pași ca și la noi.

Peste 90% din copiii noștri ai căror părinți au declarat că au acces la internet dețin telefoane tip smartphone, dar sunt telefoanele părinților și sunt câte doi sau trei frați care folosesc același telefon. Ne dorim să achiziționăm prin proiect tablete și pentru acești copii”, a spus managerul școlii din Moțăței, Daniela Căprărin.

Consiliul de Administrație al școlii a stabilit suma

Școala Moțăței achiziționează în această perioadă 373 de tablete cu abonament la internet și sistem de management la distanță. Banii sunt din fonduri bugetare. Nu se preferă o rețea anume de internet, spune managerul școlii.

”Nu cred că are vreo importanță rețeaua de internet. Important este faptul că la nivelul administrației locale Moțăței, atât cât s- a putut, s- au găsit soluții de a veni în sprijinul copiilor fără acces la internet. Cel puțin în toate satele din jurul localității Moțăței s -au realizat aceleași demersuri”, subliniază managerul Daniela Căprărin.

Suma alocată de Școala gimnazială nr 1 Moțăței pentru achiziția de tablete este 396.799,40 lei fără TVA, echivalentul a peste 80.972 de euro, fără TVA. Suma a fost stabilită în Consiliul de Administrație al școlii din 28 octombrie și înseamnă că se alocă apoximativ 217 euro, fără TVA pentru un dispozitiv cu abonament la internet pentru minimum 24 de luni. Contractul se va atribui pe criteriul cel mai bun raport calitate -preț. La licitație s-au înscris mai mulți furnizori și este perioada în care s-au depus lămuriri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS