20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘcoala online.: Elevii primesc note și absențe

Școala online.: Elevii primesc note și absențe

Elevii care nu participă la orele online vor fi considerați absenți, iar cei care sunt prezenți pe baza răspunsurilor pe care le dau pot primi note, spun reprezentanții ISJ Dolj dar și managerii unităților școlare din Craiova. În cazul elevilor care stau în zone defavorizate sunt obligate însă și autoritățile locale să se implice pentru a asigura mijloace alternative de învățare.



În perioada în care unitățile se află în scenariul roșu sau galben, elevii care stau acasă sunt obligați să participe la lecțiile online în acest an școlar, întrucât aceste activități sunt reglementate de o metodologie. Astfel, cursurile online trebuie să fie la fel ca cele față în față, cu note și cu absențe.

”În conformitate cu Metodologia-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, în cadrul activităților de predare-învățare-evaluare online, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note sau calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare.
De asemenea, elevii au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului. În caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate”, a pecizat inspectorul școlar Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Motivele justificate sunt cele de ordin medical, spun cadrele didactice.

Ce obligații sunt pentru comunitățile dezavantajate



Pentru comunitățile dezavantajate în perioadele în care elevii trebuie să învețe de la distanță, responsabilitatea pentru a asigura condițiile necesare revine celor care au funcții de conducere.

”În comunitățile dezavantajate în care cadrele didactice și elevii au acces limitat la tehnologie, inspectoratele școlare și conducerea unităților de învățământ, cu sprijinul autorităților locale și al altor parteneri, iau măsuri pentru asigurarea activității de suport pentru învățarea prin mijloace alternative, altele decât tehnologie și/sau internet. Sarcinile de lucru trebuie să fie stabilite doar în baza conținuturilor care au fost predate în clasă și să fie centrate pe analiză și aplicare”, se arată în metodologie.

Discipline la care nu se pot folosi platformele online

În anumite situații sunt însă și discipline care nu se pot preda online. Un astfel de exemplu se regăsește la liceele vocaționale, la clasele de muzică. Managerii spun însă că fac excepții doar la disciplinele respective și că în rest se pun absențe. ”Sunt anumite discipline care nu pot fi predate online, cum ar fi corepetiția sau pian auxiliar. În rest, activităţile se desfășoară pe platforma Google Classroom. Profesorii fac prezenţa la fiecare clasă”, a spus Lucia Croitoru, directorul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.

La clasele primare se folosesc și metode alternative de comunicare

De altfel, la clasele primare managerii spun că pe lângă platformele online se comunică și pe alte aplicații.


”Ne descurcăm în această perioadă. Elevii lucrează pe platforma Microsoft Teams. La clasele primare comunicarea se mai face şi pe WhatsApp pentru că elevii au nevoie şi de asistenţa părinţilor la teme. Fiecare profesor notează pe carnetul propriu pe cei care participă la lecţii şi apoi notele vor fi consemnate şi în cataloage”, a spus Ionuț Bistriceanu, managerul Liceului Energetic din Craiova.

Scenariul verde preferat în mediul rural

În multe școli din mediul rural este preferat scenariul verde. De exemplu, la Liceul Amărăștii de Jos, declarat săptămâna trecută cu patru clase în scenariul roșu acum se fac pregătiri pentru revenirea elevilor la clase.

„De luni revin la şcoală elevii de liceu care au fost în scenariul roşu pentru că au trecut cele 14 zile, iar elevii din clasele primare care au trecut în roşu vor intra în vacanţă. Până la apariţia celor două cazuri de cadre didactice cu Covid 19 , la noi au fost prezenţi la şcoală toţi profesorii şi toţi elevii. Şi suntem pregătiţi să revenim în scenariul verde. Elevii au primit măşti reutilizabile de la şcoală la începutul anului şcolar. Le vom mai da măşti pentru că am mai primit sprijin de la alte două ONG-uri”, a precizat Ramona Marcu, directorul Liceului Amărăştii de Jos din judeţul Dolj.











ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS