21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieÎn acest an școlar, tezele ar putea fi eliminate

În acest an școlar, tezele ar putea fi eliminate

În acest an școlar, tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar. Ministerul Educației analizează mai multe variante, astfel încât să fie aplicate aceleași reguli și pentru copiii care învață în scenariul verde, adică merg la școală, și pentru cei care fac exclusiv cursuri online, potrivit secretarului de stat Luminița Barcari, potrivit HotNews.

Monica Anisie, Ministrul Educației, a anunțat că tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar.

Monica Anisie a spus astăzi că o decizie în ceea ce priveşte susţinerea tezelor din acest an şcolar va fi luată în urma unor evaluări făcute de specialiştii din minister şi după consultarea cu sindicate, părinți, elevi.

„Acest aspect se află în evaluări. La momentul acesta, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei realizează o astfel de evaluare. Trebuie să vă spun că, atunci când am realizat regulamentul pentru organizarea unităţilor de învăţământ, au fost consultaţi partenerii sociali, sindicate, vorbim aici şi despre asociaţii de părinţi, Consiliul Elevilor. Şi am luat atunci, la momentul începerii anului şcolar, o decizie. Dacă, însă, în contextul epidemiologic, va trebui să luăm alte măsuri, le vom lua, le vom analiza şi vom transmite ceea ce s-a decis în cadrul Ministerului Educaţiei spre consultare, ca şi data trecută, cu partenerii noştri”, a arătat ministrul Educaţiei.

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Luminița Barcari a venit cu precizări

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Luminița Barcari a venit cu precizări legate de susținerea tezelor, astăzi, la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică privind elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei.

„Așa cum a spus și doamna ministru, analizăm posibilitatea eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toata lumea. Nu putem să facem discriminări – pentru elevii din scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalți, nu. (…) Am analizat posibilitatea susținerii tezelor semestriale indiferent de scenariu, pentru că aceste teze, lucrări semestriale, sunt prevazute în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin ordin de ministru și la a cărui elaborare au contribuit toți partenerii noștri sociali”, a afirmat Luminița Barcari.

Variantele în lucru privind susținerea tezelor, potrivit secretarului de stat.

În scenariul verde

În scenariul verde, elevii să dea tezele normal.

În scenariul galben

Elevii care învață în scenariul galben să susțină aceste lucrări în momentul în care vin la școală, profesorul având în vedere ca ei să aibă același tip de item.

În scenariul roşu

Pentru elevii școlilor din scenariul roșu – în funcție de disciplină – pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecare disciplină. De exemplu, la Limba și literatură română, s-a propus chiar un eseu. Deci, în scenariul roșu elevul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului.
„Dar după ce ne vom consulta cu sindicatele, părinții, elevii, vom lua o decizie”, a adăugat secretarul de stat.

Potrivit ultimelor date transmise de Ministerul Educației, 2.500 de școli din România sunt în scenariul roșu. În Capitală și în mai multe orașe, precum Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, cursurile au loc exclusiv online după ce a fost depășită rata de 3 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori.

Vineri, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, se înregistra următoarea situaţie:

10.254 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

4.902 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

2.500 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS