-2 C
Craiova
miercuri, 25 noiembrie, 2020
Știri de ultima oră Educatie Mai mult de un sfert din copii nu au acces la educaţie online, în România

Mai mult de un sfert din copii nu au acces la educaţie online, în România

Mai mult de un sfert din copii nu au acces la educaţie online, în România, arată un studiu realizat de organizaţia Salvați Copiii, anunţă tvr.

Consecinţe dramatice şi pe termen lung

Din rezultatele aceluiaşi studiu mai reiese că 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online.

Studiul a fost realizat de Salvați Copiii România, împreună cu Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar. La nivel național, au fost cuprinse în studiu 915 unități școlare din învățământul preuniversitar, din 40 de județe.

Specialiștii au dorit să avertizeze asupra consecințelor dramatice și pe termen lung ale îngrădirii accesului la educație pentru copiii vulnerabili.

„Criza socială îi afectează mult mai grav pe cei vulnerabili, iar pentru copii, îngrădirea accesului la educație are consecințe greu, dacă nu imposibil, de corectat ulterior. Neparticiparea școlară nu e o opțiune în nicio societate, din contră, educația trebuie protejată în acest context atât de dificil“, a avertizat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România.

Peste un sfert de milion de copii nu merg la şcoală

Datele provizorii extrase din statisticile INS arată că, la începutul acestui an calendaristic, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală. De asemenea, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online.

Deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal, arată datele anchetelor sociologice realizate de Salvați Copiii România.

„Rezultatele acestei analize sunt cu adevărat alarmante: aproape 30% dintre copii și părinții cu copii în școală declară că nu dețin resursele materiale necesare învățământului online. În ultimele luni, sute de mii de copii au fost lăsați în urmă de către sistemul educațional din România. Putem trata acest eșec ca pe o lecție din care să extragem două concluzii principale: în primul rând, măsurile sociale, precum asigurarea accesului la internet pentru elevi și acordarea corespunzătoare a burselor școlare, sunt indispensabile în acest context, iar în al doilea rând, este esențial să înțelegem cu toții faptul că școala nu va mai arăta niciodată ca înainte. Avem o oportunitate uriașă de a evolua, de a face lucrurile mai bine. Ține de fiecare dintre noi să profităm de această oportunitate”, a afirmat Rareș Voicu, Președinte Consiliul Național al Elevilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Groapa de gunoi a Craiovei, plină ochi

În condițiile în care celula șase -...

ȘTIRI GdS

Consiliul elevilor preia inițiativa pentru crearea unei platforme de...

De când a izbucnit pandemia, Ministerul Educației nu a reușit să pună la punct platforma de e-learning pe care legea o...

Câte zile de școală au rămas până la vacanța...

Câte zile de școală au rămas până la vacanța de Crăciun

Universitarul craiovean Vicențiu Rădulescu, între cei mai buni matematicieni...

Agenția internațională Clarivate Analytics, lider global recunoscut în întreaga lume pentru furnizarea de informații și analize de încredere pentru a accelera ritmul...

ISJ Dolj a scos 78.000 de euro în lupta...

ISJ Dolj a scos 78.000 de euro în lupta împotriva coronavirusului

Produse ale cercetării românești, eficiente în lupta împotriva coronavirusului

Produse ale cercetării românești, eficiente în lupta împotriva coronavirusului

Universitatea și UMF Craiova, în topul celor mai bune...

Universitatea și UMF Craiova, în topul celor mai bune universități din România