19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDemisie la vârful unui colegiu de top din Craiova

Demisie la vârful unui colegiu de top din Craiova

Directorul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, profesor Carmen Lucia Ştefănescu a demisionat din funcţia de conducere. Decizia de a lăsa liber scaunul de director a fost luată în urmă cu câteva zile. Managerul Colegiului „Fraţii Buzeşti” din Craiova, unitate şcolară care se află în top trei cele mai bune colegii din ţară, spune că a demisionat pentru a lăsa loc generaţiei tinere. Nu ar fi singura demisie însă la colegiile din Craiova.

Demisie după 20 de ani

Directorul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, Carmen Ştefănescu demisionează după o activitate de management de 20 de ani, în această unitate şcolară. Managerul spune că a demisionat din raţiuni personale

„Am demisionat din raţiuni personale. Am considerat că, după 20 de ani de management în Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, perioadă în care unitatea a ajuns printre primele trei scoli din ţară, iar, în 2019, pe primul loc, din punct de vedere al mediei de admitere în clasa a IX-a, să ofer noii generaţii ocazia să-şi demonstreze capacitatea de a conduce şcoala spre noi orizonturi.

În aceşti ani, am cunoscut şi am colaborat cu personalităţi devotate misiunii lor şi am încurajat performanţa, atât în rândul elevilor, cât şi al colegilor profesori, am încercat să asigur cadrul material şi emoţional necesar obţinerii rezultatelor excepţionale, confirmate prin numeroasele premii şi medalii de la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale. Munca mea ca profesor şi director este legitimată de generaţiile de buzeşteni care se regăsesc în structurile celor mai performante firme şi instituţii din ţară şi din străinătate”, a declarat Carmen – Lucia Ştefănescu.

Managerul demisionar spune că se va întoarce la catedră. Carmen- Lucia Ştefănescu este profesor de Limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”şi a predat chiar şi pe perioada cât a avut funcţia de conducere, prin legislaţia în vigoare având obligaţie de normă. Totodată, legislaţia în vigoare prevede că perioada de preaviz pentru funcţiile de conducere este de 45 de zile.

Demisie şi în echipa altui colegiu din Craiova?

Cadrele didactice din Craiova vorbesc chiar de demisii la mai multe unităţi şcolare. Zvonul este că printre cei care au demisionat este şi un director adjunct de la Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova, respectiv Simona Parseghian. Managerul în cauză susţine însă că încă nu a făcut acest demers.

„Încă nu mi-am depus demisia”, a spus directorul adjunct Simona Parseghian. La întrebarea de ce ar demsiona însă directorul adjunct al Colegiului „Carol I” a spus că „din motive personale”, afirmaţie care confirmă însă existenţa unei intenţii în acest sens. Colegi de breaslă ai directorului adjunct de la Colegiul „Carol I” din Craiova spun demisia a fost dată.

De la ISJ Dolj nu se spune nimic oficial despre demisiile managerilor. Neoficial sunt însă inspectori şcolari care au văzut demisiile de la ambele colegii. Se discută chiar că pentru numirea unui alt director adjunct la Colegiul „Carol I” din Craiova termenul promis ar fi fost 5 octombrie. Nu s-au făcut însă nici o numnire. Conform legislaţiei în vigoare directorii care vor fi numiţi pe funcţiile libere vor fi numiţi cu detaşare în interesul învăţământului preuniversitar până la organizarea concursului dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS