19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieLegea privind organizarea online a cursurilor din învăţământul românesc, promulgată

Legea privind organizarea online a cursurilor din învăţământul românesc, promulgată

Legea conform căreia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Pe 27 iulie, Senatul, Cameră decizională, a adoptat proiectul iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, conform căruia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, scrie Agerpres.

Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi “pentru” şi 26 ”împotrivă”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS